Ferry Corsten şi Planet Funk, primii artişti confirmaţi la „Liberty Parade”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ferry Corsten şi Planet Funk, primii artişti confirmaţi la „Liberty Parade”

Monden 27 Mai 2009 / 00:00 460 accesări

Cel mai mare eveniment house din România, „Liberty Parade”, va avea loc pe plaja dintre Venus şi Saturn, pe data de 18 iulie. Ferry Corsten şi Planet Funk sînt primii artişti confirmaţi la „Liberty Parade”, iar oganizatorii îşi propun să-i aducă la malul mării pe cei mai importanţi DJ ai momentului.

Anul trecut, pe plaja „Liberty Parade Arena” s-a înregistrat un număr record de participanţi, aprox. 50.000 de persoane dansînd pe mixajele celebrilor Carl Kennedy şi Dennis Rucker, dar şi ale DJ-ilor români Lucian Bărbulescu, Andi, Vali Bărbulescu, DJ Optick, Pagal.

Evenimentul „Liberty Parade” a plecat de la ideea organizării unui „Love Parade” românesc. Prima ediţie s-a desfăşurat în anul 2001, la Bucureşti, iar anul următor, „Parada Libertăţii” a ajuns pe plaja din Vama Veche. Ulterior, evenimentul house a avut loc pe plaja dintre Venus şi Saturn. Pe scena „Liberty Parade” au mixat, de-a lungul timpului, DJ precum Liquid, „Haute Culture”, „Şuie Paparude”, DJ Optick, DJ Allen, DJ Tonka.

Taguri articol


12