Fibromialgia, recunoscută ca boală de către Parlamentul European

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La iniţiativa românilor

Fibromialgia, recunoscută ca boală de către Parlamentul European

Eveniment 18 Decembrie 2008 / 00:00 2042 accesări

Recunoaşterea fibromialgiei ca boală, de către Parlamentul European (PE), este o iniţiativă românească. Europarlamentarul Nicolae Vlad Popa a declarat că, în aprilie 2009, se va organiza o conferinţă internaţională pe tema acestei afecţiuni. Declaraţia scrisă privind fibromialgia, depusă în luna septembrie, de europarlamentarul român, a întrunit numărul necesar de semnături pentru a fi însuşită de PE ca poziţie oficială. Conform procedurii PE, preşedintele Hans-Gert Pöttering va anunţa, în şedinţa plenară de la Strasbourg, transformarea declaraţiei scrise în rezoluţie a PE. Dezvoltarea unei strategii comunitare privind fibromialgia va deveni, astfel, obligatorie pentru Comisia Europeană (CE) şi Consiliu. Declaraţia solicită CE şi Consiliului să faciliteze activităţile de cercetare privind fibromialgia prin cel de-al 7-lea program-cadru al UE pentru cercetare şi prin programele de cercetare viitoare. Semnatarii declaraţiei mai cer Comisiei şi Consiliului să faciliteze dezvoltarea de programe pentru culegerea de informaţii privitoare la fibromialgie. În UE, 14 milioane de persoane suferă de această afecţiune şi 1 pînă la 3% din populaţia globului suferă de fibromialgie. “Deşi a fost recunoscută încă din 1992 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca o boală reumatică şi a fost subiectul a numeroase congrese şi articole în presa medicală, fibromialgia rămîne puţin cunoscută. Această afecţiune cronică este rar cercetată în Europa, dar larg diagnosticată şi studiată în America. Vrem ca prin această declaraţie scrisă să atragem atenţia asupra acestei afecţiuni şi să obţinem sprijin pentru recunoaşterea ei ca boală şi pentru activitatea de cercetare în Europa”, precizează Popa. Pe 3 aprilie 2009, în România, se va organiza o conferinţă internaţională şi un simpozion ştiinţific pe tema fibromialgiei, la care vor fi invitaţi membri ai PE, reprezentanţi ai CE, medici şi cercetători în domeniu şi, nu în ultimul rînd, asociaţii de pacienţi. Despre fibromialgie s-a auzit la începutul anilor 1980 şi totuşi, în Europa, nu există un medicament aprobat pentru această afecţiune. Europarlamentarul a avertizat asupra discrepanţelor de diagnostic şi tratament între statele membre UE. El susţine că medicii din noile state membre cunosc această afecţiune, însă sînt departe de a trata fibromialgia aşa cum o fac colegii din Franţa sau Marea Britanie, astfel că se impun măsuri la nivel european pentru a diminua aceste discrepanţe. Fibromialgia este o afecţiune cronică caracterizată prin dureri difuze (surde) şi sensibilitate în muşchi şi ţesuturile moi (tendoane, ligamente). Durerile cauzate de fibromialgie sînt deseori diagnosticate greşit ca fiind de natură reumatică, administrîndu-se, în consecinţă, un tratament greşit, fără rezultate. Nu se cunosc cauzele exacte ale acestei afecţiuni cronice care afectează mai mult femeile decît bărbaţii. De multe ori, în lumea medicală, fibromialgia nici nu este considerată o boală, deşi pacientul este afectat grav şi debilitat de această afecţiune.



12