Francul își pierde din forță

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Francul își pierde din forță

Social 21 Ianuarie 2015 / 00:00 674 accesări

            Cursul francului elveţian anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut ieri cu 0,8%, la 4,4354 lei, după ce a înregistrat recorduri succesive în ultimele trei şedinţe, în timp ce dolarul american a coborât cu 0,35 bani, la 3,878 lei, iar euro a urcat cu 0,19 bani, la 4,5037 lei. Cursul francului elveţian a atins niveluri-record joi, vineri şi luni, ca urmare a eliminării, joi, a plafonului minim impus de Banca Elveţiei pentru cursul franc/euro. Luni, cursul francului a urcat cu 1,1%, la 4,4716 lei, după un avans de 2,2% vineri, la 4,4228 lei, şi de 15,7% joi, când a crescut la 4,3287 lei. Miercurea trecută, BNR a anunţat un curs de 3,7415 lei pentru franc. Cursul-record pentru euro a fost înregistrat în urmă cu aproape doi ani şi jumătate, la 3 august 2012 (4,6481 lei), în timp ce dolarul a consemnat maximul istoric vineri (3,8863 lei).

Taguri articol


12