Funeriu susţine împiedicarea abandonului şcolar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Funeriu susţine împiedicarea abandonului şcolar

Social 20 Februarie 2010 / 00:00 452 accesări

Educaţia ar trebui să stea la baza unei societăţi sănătoase, iar pentru acest lucru trebuie favorizată educaţia timpurie, trebuie împiedicat abandonul şcolar şi stimulată performanţa, a declarat, vineri, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. El a subliniat, la conferinţa de lansare a Anului european de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale, că România este una dintre „cele mai sărace ţări bogate”, fiind o ţară sărăcită, deoarece nu a fost bine gestionată. Ministrul a menţionat câteva dintre măsurile care ar trebui luate poate combaterea sărăciei şi excluziunii sociale, care sunt cuprinse şi în noua lege a educaţiei, pentru a avea un învăţământ mai echitabil şi de performanţă. Astfel, Daniel Funeriu a amintit de ciclurile de învăţământ, spunând că trebuie favorizată educaţia timpurie prin trecerea clasei pregătitoare la învăţământul obligatoriu şi prin trecerea clasei a IX-a la gimnaziu pentru a încerca împiedicarea abadonului şcolar după clasa a opta. „Învăţământul obligatoriu este până la 16 ani, adică până la sfârşitul clasei a IX-a când există cea mai larg deschisă uşă spre abandon, respectiv trecerea dintre clasa a VIII-şi a IX-a când mulţi copii renunţă, mai ales cei din mediul rural. Trecerea clasei a IX-a în ciclul gimnazial poate produce efectul de a ţine copiii până la 16 ani în şcoală, iar aceasta este o măsură foarte sănătoasă de împiedicare a abandonului şcolar\", a declarat Daniel Funeriu. De asemenea, ministrul Educaţiei a spus că trebuie stimulată performanţa. „Noi suntem obişnuiţi ca universităţile să formeze elita. Ideea unei universităţi moderne e ca învăţământul superior să fie masificat. Problema în România nu este că avem prea mulţi studenţi, ci că nu formăm calitate\", a mai spus Daniel Funeriu.



12