Gala Voluntarului 2013

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Constanţa

Gala Voluntarului 2013

Eveniment 06 Decembrie 2013 / 00:00 1599 accesări

Gala Voluntarilor 2013 Constanţa i-a adunat, ieri seară, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia, pe toţi cei care s-au remarcat de-a lungul anului în activităţi de voluntariat. Ca în fiecare an, au fost premiaţi tineri, dar şi adulţi constănţeni care au dovedit că ştiu să întindă o mână de ajutor fără să ceară nimic în schimb. Evenimentul s-a derulat în contextul în care, în fiecare an, începând din 1985, Naţiunile Unite au desemnat data de 5 decembrie ca Ziua Internaţională a Voluntarului şi, din 2000, aceasta se sărbătoreşte şi în România.

În acest an, la Gala Voluntarilor au fost prezente zece ONG-uri care se implică activ în viaţa comunităţii constănţene prin proiecte şi programe care valorizează resursa umană voluntară. Ele au fost premiate în cadrul a zece categorii: Voluntarul anului, Coordonatorul de voluntari al anului, Voluntarul junior, Voluntarul senior, Voluntarul străin al anului, Voluntarul din sport al anului, Organizaţia anului, Instituţia de învăţământ a anului, Jurnalistul anului şi Compania anului. Cel mai tânăr voluntar al anului a fost desemnat Ioan Vladimir Vîntu, membru al Asociaţiei Grupurilor Locale de Tineret, filiala „Mereu Tineri” Constanţa. El a „moştenit” pasiunea pentru voluntariat de la mama sa, psiholog. „Din 2008 particip la acţiuni de voluntariat, pentru că îmi place să ajut copiii”, a spus tânărul, care este şi trainner. La categoria „Voluntarul senior al anului”, câştigătoare a fost desemnată Liana Naum, reprezentant al Corpului Voluntarilor Gărzii Naţionale de Mediu Constanţa. Evenimentul a fost presărat şi cu momente artistice. Printre organizatori s-a numărat Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa. Preşedintele instituţiei, Claudiu Teliceanu, a declarat: „Evenimentul a devenit ceva mai mult decât o tradiţie. Ne dorim ca din ce în ce mai mulţi tineri să participe la acţiuni de voluntariat”. La rândul său, Mihaela Burlacu, de la Direcţia de Coordonare şi Instituţii Subordonate din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, a spus că instituţia pe care o reprezintă a susţinut întotdeauna astfel de evenimente şi a dat asigurări că acest lucru se va întâmpla şi în viitor. „Ar trebui să explicăm mai mult termenul de „voluntariat“, pentru că este prost înţeles. Este confundat cu munca patriotică din trecut. Încercăm să educăm tânăra generaţie să facă voluntariat pentru ca o comunitate să se dezvolte”, a declarat coordonatorul evenimentului, reprezentant al Asociaţiei „Civicum Voluntaris“, Mihaela Căruţaşu.

Vă prezentăm lista celorlalţi câştigători ai ediţiei din acest an:

La categoria „Voluntarul anului” a fost desemnată Raluca Camelia Mareş de la Asociaţia Grupurilor Locale de Tineret, Filiala” Tineri Mereu” Constanţa, la categoria „Voluntarul străin” a câştigat Monaj Budhauliya de la Centrul pentru Resurse Civice, categoria „Voluntarul din Sport” a fost câştigată de Radu - Dan Andrei de la Asociaţia Sport pentru Sănătate, la categoria „Coordonatorul de Voluntari” a fost desemnat căştigător Iulia Panait de la Asociaţia Grupurilor Locale de Tineret, Filiala” Tineri Mereu” Constanţa, categoria „Organizaţia Anului” - Fundaţia Giovanni Bosco, categoria „Instituţia de învăţământ” - Şcoala Gimnazială nr.30 „ Gheorghe Ţiţeica”, categoria „Compania Anului” - Auchan Romania Constanţa, categoria „Jurnalistul Anului”, la cele două secţiuni: presa scrisă - Paula Anastasia Tudor de la Gazeta de Constanţa şi presa audio-vizual: Liliana Moldoveanu de la Radio Romania Constanţa. În plus, au fost decernate trei premii speciale: Alexandru Bajdechi de la Asociaţia Elevilor Constanţa, pentru implicare civică, Renee Crossman de la Asociaţia „United Hands” România, pentru implicarea unui cetăţean străin în activităţi de voluntariat şi cel de-al treilea premiu a fost din partea Centras Constanţa pentru preşedintele Asociaţiei Judeţene a Sportului pentru Persoanele cu Handicap Constanţa, Ion Gembăşanu, pentru incluziune socială. La decernarea acestui premiu s-a alăturat şi fostul sportiv de performanţă Elena Frîncu.



12