Greii economiei dau fix doi bani pe Fiscul românesc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Greii economiei dau fix doi bani pe Fiscul românesc

Economie 23 Octombrie 2016 / 15:17 513 accesări
Marii jucători din economie au scos aproape un miliard de euro din țară, în ultimii cinci ani

Marii jucători din economie au scos aproape un miliard de euro din țară, în ultimii cinci ani

Aproape un miliard de euro au fost scoși din România în ultimii cinci ani; sunt bani cu care s-ar fi putut realiza foarte multe proiecte, a declarat șeful direcției Mari Contribuabili din ANAF, Ionuț Mișa, referindu-se la celebrele prețuri de transfer - „Numai de la cinci (5!!!) companii din industria petrolieră, retail și tutun s-au făcut ajustări de 87 milioane lei. Azi, direcția Mari Contribuabili are 1.500 de companii în portofoliu. Sumele sunt mari, foarte mari“. El a dat și un exemplu - o companie din industria țigaretelor a achiziționat tutun de la o subsidiară dintr-un stat membru UE, la un preț foarte mare, dar pe care îl vindea în România cu o marjă de profit extrem de mică. Aici plătea mărunțiș la bugetul de stat, iar tot profitul mergea în cealaltă țară. Fiscul a identificat tranzacția și a făcut ajustări de 12,3 milioane lei. Mișa a mai prezentat și modalitatea prin care marii retaileri scot bani din țară - „Se importă produse cu valoare adăugată din afara țării și se vând aici. Jucătorii spun că au creat multe locuri de muncă, dar uită să precizeze că ele sunt prost plătite. Impozitul pe profit se aplică numai pe diferența de preț, iar aici rămân foarte puțini bani. Practic, doar joburile din statele în care se FAC acele bunuri sunt bine plătite“. Ca să nu mai vorbim de companiile din domeniul auto, care, după cum spune Mișa, au o rată a profitului de fix 2% pe an, în FIECARE an - „E foarte greu să realizezi o rată constantă a profitului. Asta înseamnă că au contabili și consultanți foarte buni“.

Taguri articol


12