Guvernul va putea emite ordonanțe în vacanța parlamentară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul va putea emite ordonanțe în vacanța parlamentară

Politică 10 Decembrie 2014 / 00:00 564 accesări

Plenul Senatului a adoptat, ieri, proiectul de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în perioada vacanței parlamentare până la momentul convocării noii sesiuni, în luna februarie. În cadrul dezbaterilor, parlamentarii opoziției au contestat constituționalitatea actului normativ, invocând faptul că există domenii de reglementare prevăzute în proiect care se referă la legi organice. ”Această lege de abilitare a Guvernului să emită ordonanțe este, de departe, neconstituțională. Este clar că această lege va fi atacată la Curtea Constituțională”, a afirmat senatorul PDL Marinică Dincă, membru al Comisiei juridice. În replică, vicepreședintele Comisiei, senatorul PSD Ovidiu Donțu, a spus că reglementarea în domeniul legilor organice este interzisă de decizii ale Curții Constituționale, dar judecătorii Curții au prevăzut permisiunea de modificare a unor legi cu caracter organic doar în aspecte ale acestora care țin de natura legilor ordinare. Domeniile stabilite prin proiectul de lege vizează finanţele publice şi economia, dezvoltarea regională şi administraţia publică, sănătatea, munca şi protecţia socială, fondurile europene, justiţia, transporturile şi infrastructura, educaţia şi cercetarea, agricultura şi mediul, prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege, măsuri de corelare legislativă.



12