Guvernul va trimite Parlamentului un proiect de lege privind organizarea MApN

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul va trimite Parlamentului un proiect de lege privind organizarea MApN

31 August 2016 / 17:47 1349 accesări

Guvernul a adoptat în ședința de miercuri un proiect de lege prin care sunt redefinite responsabilităţile unor structuri centrale militare, între care Statul Major al Apărării, dar şi ale Casei de Pensii a Ministerului Apărării şi direcţiei de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor.

”Amendarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării se impune, în principal, din necesitatea alinierii la modificările cadrului normativ incident domeniului apărării, precum şi la bunele practici utilizate la nivelul NATO şi UE. Astfel, Statul Major General se va transforma în Statul Major al Apărării, cu rol esenţial în planificarea şi conducerea operaţiilor de nivel strategic, planificarea strategică şi de contingenţă, precum şi în instruirea comandamentelor şi forţelor, exercitarea comenzii structurii de forţe a Armatei României fiind mai clar reglementată, pe principiile ierarhiei militare și comenzii unice”, informează Guvernul.

Potrivit sursei citate, şeful Statului Major al Apărării va fi principalul consilier militar al preşedintelui și prim-ministrului, precum și al ministrului apărării naţionale.

”Pentru noţiunea de <<forţă>> se realizează corelarea terminologică cu prevederile actelor normative referitoare la aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, structura de forţe fiind redefinită. În locul actualei clasificări, care distingea între forțe dislocabile și cele de generare/regenerare, noua clasificare a forţelor armatei este aliniată la standardele NATO, pe niveluri ale capacității de luptă (readiness). Prin aceasta se consfinţeşte faptul că toate structurile de forţe existente la pace trebuie să fie capabile să execute toată gama de misiuni, după completare cu efective şi, după caz, cu tehnică. De asemenea, proiectul urmăreşte alinierea domeniului de activitate şi atribuţiilor Direcţiei generale de informaţii a apărării la cerinţele actuale ale mediului de securitate, inclusiv în domeniul apărării cibernetice”, se mai arată în comunicatul Executivului.

Proiectul mai reglementează statutul Casei de pensii a Ministerului Apărării Naţionale, introducerea de prevederi referitoare la atribuțiile Direcţiei de prevenire şi investigarea a corupţiei şi fraudelor - structură înfiinţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 346/2006, precum și subordonarea unităţilor din reţeaua sanitară proprie Direcţiei medicale.

”Actul normativ face parte dintr-un pachet legislativ extins, asumat ca prioritate la începutul mandatului, alături de alte două proiecte ce vor intra pe agenda Executivului în perioada următoare – un nou statut al cadrelor militare precum și o nouă concepție a ghidului carierei. Cele două proiecte urmăresc asigurarea unui statut unitar pentru întregul personal militar al ministerului, realizarea unui echilibru între diferitele categorii de personal (soldaţii şi gradaţii profesionişti se vor regăsi în același statut cu ofițerii și subofițerii, beneficiind astfel de drepturi similare), precum și asigurarea mobilităţii pe funcţii a personalului militar şi a evoluţiei în carieră pe baze de previzibilitate şi motivaţionale, în raport de cerinţele şi nevoile instituţiei. În elaborarea textului normativ pentru acest prim proiect, M.Ap.N. a organizat, la începutul anului, mai multe runde consultări cu reprezentanţi ai partidelor politice, cu membri ai comisiilor parlamentare de resort, cu reprezentanți ai Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, cu experţi din sfera apărării şi securităţii, precum şi cu reprezentanţi ai mediului asociativ al militarilor în rezervă, în acord cu angajamentul de deschidere şi transparenţă asumat de Guvernul României”, se mai menţionează în document.

Taguri articol


12