Hachiţele unei agenţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hachiţele unei agenţii

Eveniment 09 Februarie 2013 / 00:00 591 accesări

Una dintre instituţiile statului care nu au reuşit să demonstreze de-a lungul anilor că sunt apolitice este Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Privită mai în detaliu, instituţia şi-a arătat anii ăştia adevăratul mod de lucru: cine îndrăzneşte să-i conteste “activitatea” se trezeşte târât într-un hăţiş de proceduri judiciare care îl fac să plece singur unde vede cu ochii. Nu mai spunem că, de câte ori au ieşit la iveală nereguli în curtea instituţiei, şefii agenţiei s-au plâns că sunt supuşi... presiunilor politice. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, că ANI ar trebui să aibă atribuţii în a se sesiza cu privire la o posibilă încălcare a legii, de a cerceta conflicte de interese sau situaţii de incompatibilitate, dar că regimul ANI nu trebuie să-l depăşească pe cel al Parchetului, deoarece Agenţia nu este instanţă judecătorească, iar un raport ANI nu are putere de lege. În replică, şeful ANI, Horia Georgescu, critică atitudinea lui Antonescu, susţinând că acesta atacă instituţia ”aproape zilnic”, iar în opinia sa, ”asta se cheamă presiune politică”. Georgescu îi cere preşedintelui Senatului să se adreseze, conform prevederilor legale, în mod instituţional, Consiliului Naţional de Integritate \"pentru lămurirea oricăror acuzaţii sau suspiciuni proferate în mass-media”.

REPLICI Crin Antonescu i-a răspuns şefului ANI, arătând că ”este absurd” ca declaraţiile lui să fie interpretate aşa. În schimb, el a spus că îşi menţine punctul de vedere potrivit căruia oamenii care l-au deranjat pe Băsescu au ajuns subiect al ANI. Antonescu a subliniat că ”nu-l interesează confortul lui Horia Georgescu”, ci este interesat ”să existe o conduită corectă şi democratică”. El i-a transmis şefului ANI că termenul de ”presiune politică” înseamnă altceva, nu doar câteva declaraţii publice. O atitudine interesantă a avut ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care a declarat că vrea să fie primul manager privat din Executiv, pentru că în politică este din ce în ce mai greu să se poată trăi doar din salariu, inclusiv din cauza \"agenţiilor de integritate\" şi a \"rigorilor opiniei publice\". El a spus că a vorbit deja cu premierul pe tema asta şi s-a stabilit că se va analiza legislaţia în vigoare.



12