Handbaliştii tricolori, victorii cu Algeria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Handbaliştii tricolori, victorii cu Algeria

Sport 23 Decembrie 2013 / 00:00 647 accesări

Sâmbătă şi duminică, naţionala de handbal masculin a României a întâlnit la Bucureşti, în două jocuri de verificare, reprezentativa similară a Algeriei. Ambele confruntări au fost dominate de handbaliştii tricolori, care s-au impus fără emoţii, cu 31-26 (sâmbătă) şi 37-32 (duminică), chiar dacă formaţia noastră a evoluat fără câţiva dintre jucătorii de bază, printre care constănţenii Mihai Popescu şi Albert Cristescu, ambii accidentaţi. Nu au lipsit, în schimb, alţi trei campioni de la HCM Constanţa, Alexandru Csepreghi, Alexandru Şimicu şi Bogdan Criciotoiu.

„Au fost două partide utile prin prisma victoriilor, pentru că ne oferă un moral bun înaintea jocurilor oficiale. Nu am putut testa, din păcate, decât compartimentul defensiv, pentru că în atac ne-am lovit de sisteme de apărare 4-2 sau 3-3, care nu ne ajută. Echipele pe care le vom întâlni, Italia, Cipru şi Slovacia, au un alt stil. Nu pot fi surprize în partidele din preliminarii, iar jocul decisiv de calificare va fi în deplasare, cu Slovacia”, consideră interul dreapta Bogdan Criciotoiu. Naţionala de handbal masculin a României va disputa la începutul anului viitor, la 2, 5, 8 şi 11 ianuarie, ultimele patru partide de calificare pentru play-off-ul Campionatului Mondial din 2015. În Grupa a 2-a preliminară, handbaliştii tricolori vor juca la 2 ianuarie, cu Cipru (ora 18.00, la Bucureşti), la 5 ianuarie, tot cu Cipru, dar în deplasare (ora 19.00), la 8 ianuarie, cu Italia (ora 18.00, la Bucureşti) şi în deplasare, cu Slovacia, la 11 ianuarie, de la ora 18.00.

Handbaliştii tricolori au primit liber până la 27 decembrie, pentru a sărbători Crăciunul alături de cei dragi, urmând ca trecerea în noul an să se desfăşoare în cantonamentul de la Bucureşti.



12