Horaţiu Mălăele, alături de fiul său, la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Horaţiu Mălăele, alături de fiul său, la Constanţa

Cultură 22 Aprilie 2014 / 00:00 836 accesări

„În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine...” este numele celui mai nou spectacol regizat de Horaţiu Mălăele şi în care inconfundabilul actor joacă alături de fiul său, Bogdan. Celor doi li se alătură expresiva Meda Victor, actriţa care a jucat rolul miresei în filmul de debut al lui Horaţiu Mălăele, „Nuntă mută”. Spectacolul din Capitală, o producţie a Teatrului de pe Lipscani, va fi prezentat şi publicului constănţean pe 19 mai, de la ora 20.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.

Inspirat de textul dramaturgului irlandez Sean O’Casey, spectacolul regizat de Mălăele aduce în prim-plan un cuplu care, plictisit de veşnica rutină din spaţiul rural în care trăieşte, decide să facă schimb de responsabilităţi. În acest fel, soţul Pepino (Bogdan Mălăele) decide să se ocupe de treburile casnice, iar cicălitoarea lui nevastă, Lisa, să meargă la cosit. Situaţia se complică şi mai mult, spre amuzamentul publicului, atunci când în scenă îşi face apariţia tatăl (Horaţiu Mălăele), neîndemânatic şi miop, care se va alătura fiului, ajutând la treburile gospodăreşti.

Biletele pentru această comedie se pot achiziţiona de la sediul Casei de Cultură, la preţurile de 80 şi 100 lei.

Taguri articol


12