Hotărâre pentru variante de ocolire a oraşului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CLM Constanţa

Hotărâre pentru variante de ocolire a oraşului

Administrație 26 Septembrie 2011 / 00:00 880 accesări

Consilierii locali constănţeni au aprobat, în ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal (CLM), hotărârea privind emiterea acordului pentru transmiterea unui teren din domeniul public al municipiului Constanţa şi administrarea CLM, în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. „Hotărârea adoptată era necesară în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a variantei de ocolire a municipiului Constanţa. Este un obiectiv de investiţii de interes naţional pe care noi îl aşteptăm cu nerăbdare să fie finalizat, pentru că astfel tot ceea ce înseamnă trafic greu, şi mă refer aici la tirurile care vin şi pleacă din Portul Constanţa, nu va mai trece prin oraş. Nu trebuie uitat că tocmai aceste tiruri au contribuit decisiv la deteriorarea podului IPMC şi a podului de la Butelii”, a declarat viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău.



12