I-a furat mașina și a dus-o la un parc de dezmembrări!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

I-a furat mașina și a dus-o la un parc de dezmembrări!

Eveniment 08 Decembrie 2015 / 15:20 755 accesări

Caz incredibil la Constanța! Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a cerut duminică ajutorul polițiștilor, după ce a descoperit cu stupoare că mașina sa, marca Opel Vectra, a dispărut din fața imobilului în care locuiește. Oamenii legii spun că autoturismul era parcat pe Aleea Brândușelor. Polițiștii Secției 1 au pornit imediat o anchetă pentru găsirea vehiculului. După nici 24 de ore de la debutul cercetărilor, spun aceștia, au reușit să dea de urma Opelului, în curtea unei societăți comerciale ce se ocupă de dezmembrări auto, cu punct de lucru pe varianta Constanța - Ovidiu. După ce au recuperat Opelul, oamenii legii au continuat verificările și l-au identificat și pe individul care îl furase.

Suspectul este, potrivit anchetatorilor, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Constanța. Surse judiciare spun că acesta s-a folosit de o platformă auto închiriată pentru a ridica Opelul și a-l transporta pe varianta Constanța - Ovidiu, unde l-a predat pentru dezmembrare, primind în schimb suma de 400 de lei. Pe numele lui s-a întocmit dosar penal.

Nu a fost singurul caz de acest gen înregistrat în ultimele zile la Constanța. Tot luni, polițiștii de frontieră și colegii lor de la Compartimentul Furturi Auto (IPJ Constanța) au descoperit o mașină dată în urmărire la nivel european. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 15.30, oamenii legii au găsit în municipiul Constanța un Seat Altea ce figura în bazele de date ca fiind sustras din Italia din data de 22 octombrie. Șoferul, un bărbat de 34 de ani, din județul Vrancea, a declarat că a cumpărat vehiculul după ce a văzut un anunț postat pe un site, plătind pentru el suma de 2.700 de euro, fără să bănuiască ce probleme va avea. Polițiștii au indisponibilizat Seat-ul și continuă cercetările.

Taguri articol


12