Recent, revista „Flacăra”, pe care de obicei nu o citesc pentru că este condusă de Adrian Păunescu, a publicat un amplu interviu cu acdemicianul Florin Constantiniu. Ideile acestui remarcabil istoric, deja cunocut pentru opiniile sale incomode, m-au surprins, dar mi-au stîrnit curiozitatea. Încerc să glosez şi eu cîteva rînduri pe marginea lor, fără a transforma acest editorial într-un articol cultural. Mi-a venit acest gînd pentru că revista cu pricina are un tiraj extrem de scăzut, motiv din cauza căruia sînt sigur că interviul a trecut aproape neobservat, deşi afirmaţiile şi analizele lui Florin Constantiniu sînt de maximă actualitate, atît din punct de vedere politic, cît şi din punct de vedere istoric. Prima opinie uimitoare a academicianului Constantiniu este una foarte punctuală. „Paranteza comunistă” de 45 de ani, pe care a traversat-o România, se deschide şi se închide cu cîte o crimă politică, în legătură directă cu două personaje contemporane foarte cunoscute. În 1945, din completul de judecată care l-a condamnat la moarte pe mareşalul Antonescu, executat anul următor, făceau parte, printre alţii, Walter Roman, tatăl lui Petre Roman, şi soţia lui Silviu Brucan. La sfîrşitul anului 1989, din Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care a hotărît execuţia soţilor Ceauşescu, făceau parte Petre Roman şi Silviu Brucan... Asta este o observaţie eminamente istorică, dar instructivă, căci nu toate coincidenţele, în istorie, sînt întîmplătoare! Al doilea punct de vedere critic al lui Florin Constantiniu susţine că poporul român a dat semne vădite, în ultimele două decenii de capitalism, de oboseală genetică, cu referire directă la înmulţirea primejdioasă a minorităţii rrome, şi de extenuare politică, economică sau culturală. Istoricul merge atît de departe, încît susţine că românii, ca naţiune, şi-au încheiat, practic, destinul istoric! A treia idee radicală a acestui intelectual se referă la faptul că actuala criză mondială va schimba faţa întregii lumi, inclusiv România. El este de părere că societatea contemporană se va întoarce la o formă superioară de comunism, mult evoluată faţă de „caricatura comunistă” pe care am trăit-o noi timp de 45 de ani. În sprijinul acestei idei el aduce argumentul numeroaselor naţionalizări de bănci şi mari firme din occident, pe care unele state nu le-au putut salva de la faliment decît în acest fel... După ce am citit acest interviu, care conţine multe alte analize incitante, m-a trecut un fior pe şira spinării. Dintr-o dată, realitatea politică autohtonă mi s-a părut o deşertăciune! M-am întrebat pe ce lume trăim noi şi ce surprize istorice ne mai pot aştepta? Modestul meu editorial aproape zilnic apare, din această perspectivă, mai subţire decît un fir de praf de pe sandaua lui Dumnezeu... Acest sentiment de nelinişte m-a cuprins tocmai astăzi, cînd se împlineşte un an calendaristic încheiat de la debutul acestei rubrici în cotidianul „Telegraf”. S-auzim de bine, totuşi!