IMM-urile recuperează greu banii în caz de insolvenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

IMM-urile recuperează greu banii în caz de insolvenţă

Economie 26 Martie 2014 / 00:00 681 accesări

Firmele de asigurări comerciale spun că IMM-urile au o rată de recuperare a creanţelor de sub 2% în cazul insolvenţei unor clienţi, iar procesul de recuperare a banilor poate dura peste doi ani, ponderea creanţelor în bilanţ fiind de 30-50%, chiar peste 60% pentru firmele din comerţ. Potrivit firmei de credit comercial şi colectare de creanţe Euler Hermes, IMM-urile au consemnat pierderi semnificative în bilanţ, pe fondul insolvenţei unor companii medii şi mari în ultimii doi ani. Directorul general al companiei, Cristina Rusuleanu, a declarat ieri că, din totalul despăgubirilor acordate anul trecut de Euler Hermes firmelor asigurate, 89% au fost pentru firmele mici şi micro, majoritatea activând în construcţii, industria alimentară, retail, servicii, textile şi transport. Din acestea, 61% au fost acordate ca urmare a neplăţii prelungite, iar 39% în urma insolvenţei. Euler Hermes a lansat o poliţă de asigurare a creditului comercial, care protejează companiile mici împotriva riscului de a nu fi plătite de către clienţii proprii, pentru toate datoriile de peste 1.000 lei. Firmele asigurate vor primi banii în maximum 120 de zile de la data depunerii dosarului de daună, în cazul întârzierii la plată a unui client-debitor.

Taguri articol


12