Împotriva cancerului la sân

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Împotriva cancerului la sân

Sănătate 05 Decembrie 2009 / 00:00 835 accesări

Susan G. Komen for the Cure, organizaţie americană lider mondial în domeniul cancerului de sân, sprijină şase proiecte comunitare concepute pentru a răspunde unora dintre cele mai presante nevoi cu care România se confruntă în domeniul cancerului de sân. Două dintre aceste proiecte s-au derulat în judeţul Constanţa şi au fost coordonate de Liga Femeilor Constanţa şi Parteneri în Progres. În România, peste 3.000 de femei mor anual datorită cancerului de sân, fiind prima cauză de deces în rândul femeilor din ţara noastră. În judeţul Constanţa se înregistrează, anual, peste 250 de noi cazuri de cancer de sân, din care peste 50% sunt cazuri diagnosticate în stadii avansate. Cele două proiecte implementate în judeţul Constanţa acoperă domenii precum: dezvoltarea grupurilor de sprijin pentru supravieţuitoare (Împreună pentru o viaţă mai bună) şi conştientizarea femeilor din mediul rural cu sprijinul comunităţii locale (Pentru sănătatea ta, tu decizi!). Totalul cumulat al finanţărilor este de aproape 20.000 $. „Proiectele începute în luna iunie în Constanţa au avut drept numitor comun implicarea membrilor comunităţilor locale în problematica asociată cancerului de sân. Instituţii locale, primării, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale şi foarte multe persoane au sprijinit demersul organizaţiilor ce au coordonat aceste proiecte. Ne-am propus şi am şi realizat, în primul rând o reţea de oameni şi instituţii interesate şi angajate în ajutorarea dezinteresată, pe baze de voluntariat, a semenilor lor. Cu ajutorul acestora cele două proiecte s-au desfăşurat în condiţii foarte bune şi cu rezultate remarcabile”, au declarat reprezentanţi ai organizaţiei. Susan G. Komen şi Institutul Internaţional de Educaţie (IIE) au lansat în anul 2007 Iniţiativa Globală pentru Conştientizarea Problematicii Cancerului de Sân, Susan G. Komen for the Cure. În prezent aceasta este activă în România, Ucraina, Arabia Saudită, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Mexic, Brazilia, Costa Rica şi Panama. (A.C.)



12