În aşteptarea fondurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Poarta Albă

În aşteptarea fondurilor

Administrație 30 Noiembrie 2009 / 00:00 419 accesări

Primăria Poarta Albă aşteaptă hotărârea de Guvern prin care să-i fie alocată suma necesară pentru amenajarea parcului din noul cartier de case din zona Canalului Dunăre - Marea Neagră, mai exact lângă monumentul deţinuţilor care au lucrat pe timpul comunismului la Canal. Primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, a declarat că, în prezent, se lucrează la Planul Urbanistic General în care se vor regăsi şi noul cartier şi parcul. “Am depus toate documentele la Ministerul Mediului, de unde vom lua banii necesari pentru amenajarea noului parc. Proiectul depus de noi a trecut de toate fazele de evaluare, având un punctaj bun. Nu mai trebuie decât să fie emisă hotărârea de Guvern prin care vom primi 900.000 de lei pentru amenajarea parcului. Valoarea totală a proiectului este de un milion de lei, 100 de mii de lei reprezentând contribuţia din bugetul local al comunei Poarta Albă“, a declarat Delicoti.



12