În spital, după ce ambarcațiunea în care se aflau a luat foc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În spital, după ce ambarcațiunea în care se aflau a luat foc

21 Iunie 2016 / 10:36 329 accesări

Doi bărbați au fost internați în noaptea de luni spre marți în Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Tulcea cu arsuri pe corp, după ce motorul ambarcațiunii cu care se plimbau pe Dunăre a luat foc.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta, cei doi bărbați se aflau în apropiere de localitatea Mila 23, atunci când motorul bărcii în care se aflau a luat foc, incendiul fiind stins de localnici.

"Una din cele două victime, un bărbat în vârstă de 60 de ani, a fost preluat de SMURD și transportat la SJU unde a fost internat cu arsuri pe mâna și piciorul stâng. Cea de-a doua victimă a fost preluată la Gorgova de Serviciul Județean de Ambulanță", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Angela Tulceanu.

Ambele persoane, potrivit sursei, se află internate la SJU Tulcea.



12