Încă un moment “zero” pentru FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I, etapa a 10-a: Dinamo II - FC Farul

Încă un moment “zero” pentru FC Farul

Sport 17 Octombrie 2009 / 00:00 1244 accesări

După două înfrîngeri consecutive, FC Farul încearcă să revină în lupta pentru locurile fruntaşe ale clasamentului Seriei I a Ligii a II-a, cu o victorie în fieful celor de la Dinamo II Bucureşti, în partida programată duminică, de la ora 11.00, în etapa a 10-a. Constănţenii au un singur obiectiv pentru întîlnirea cu bucureştenii, cele trei puncte, mai ales că vor da piept cu una dintre cele mai slabe formaţii din acest debut de sezon. “Mergem în Ştefan cel Mare numai şi numai cu gîndul la victorie. Avem nevoie de cele trei puncte mai mult ca orice ca să putem să ne continuăm parcursul cu cît mai multe victorii. Cu toate că trecutul meu este dinamovist eu, îmi voi face treaba pentru Farul şi pentru culorile acestei echipe. Vin să le dau o palmă celor de la Dinamo pentru trecutul meu petrecut în Ştefan cel Mare”, a declarat fundaşul Nicolae Buzea, care a evoluat în trecut la Dinamo II. “Putem avea un meci greu doar dacă noi ni-l vom face aşa, nu pentru că Dinamo II este o echipă bună. Dacă ne vom face jocul nostru şi vom fi concentraţi, nu avem cum să nu cîştigăm, pentru că, după părerea mea, Farul este cea mai bună echipă din Seria I. Nu mai avem voie să pierdem puncte, dar totul depinde de noi, de concentrarea şi determinarea noastră”, a adăugat mijlocaşul Bogdan Andone. Antrenorul constănţenilor, Marius Şumudică, a primit vineri o veste bună, FC Farul reuşind să-l legitimeze pe ultima sută de metri pe portughezul Diogo Andrade, după ce i-a sosit cartea verde din Bulgaria. Astfel, mijlocaşul în vîrstă de 24 de ani ar putea debuta pentru formaţia de pe litoral chiar duminică, dar, mai mult ca sigur, nu se va afla în formula de start.

Formaţiile probabile - Dinamo II (antrenor Costel Orac): Oprea - Coandă, D. Grigore, Soare, Diabate - C. Predescu, Dragalina, M. Manu, Attoukora - Damaschin, C. Neagu; FC Farul (antrenor Marius Şumudică): Sardescu - Măţel, Papp, Paşcovici, Mendy - B. Andone, Cristocea, Teekloh, C. Matei - M. Ene, Chico; Arbitri: Marius Constantinescu (Craiova) - Nicolae Dobrică (Rm. Vîlcea) şi Anghel Voicu (Argeş).

Începînd de vineri, antrenorul Marius Şumudică are un nou secund, în persoana fostului jucător al Farului, Gheorghe Butoiu. Cei doi se cunosc de pe vremea cînd au fost coechipieri la Rapid. “Pentru mine, este o mare bucurie să revin la Farul şi mai mult ca sigur voi merge cu echipa duminică, la Bucureşti”, a spus Butoiu.

Altfel, amînat pentru 21 octombrie pentru că FC Farul avea doi jucători convocaţi la loturile naţionale, meciul cu Cetate Suceava, din etapa a 9-a a Ligii a II-a, a fost din nou reprogramat. Cererea a venit din partea grupării de pe litoral, la iniţiativa DSJ Constanţa, deoarece săptămîna viitoare vor avea loc lucrări de modernizare la Stadionul “Farul”, turnîndu-se tartanul pentru pista de atletism. Drept urmare, jocul se va disputa miercuri, 28 octombrie, de la ora 14.00.



12