Închisoare cu executare... motivată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Închisoare cu executare... motivată

Eveniment 27 Iunie 2014 / 00:00 635 accesări

UN DEMNITAR CE A FĂCUT... ISTORIE Pedeliștii au avut un ministru care a primit o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare după ce s-a "jucat" cu banii Ministerului Tineretului și Sportului (MTS). Monica Iacob-Ridzi, căci despre ea este vorba, a ajuns pe mâna oamenilor legii după ce a cheltuit sume uriașe la manifestările organizate, în 2009, de Ziua Națională a Tineretului. Pe seama ei s-au făcut balade, s-a râs și sute de mii de români s-au întrebat cum o fi arătat o scenă de 76.000 de euro și de ce a meritat atâta bănet o mână de scânduri. Pedeliștii au făcut, la un moment dat, zid în jurul ei, însă au lăsat-o mai moale când au văzut că treaba este cât se poate de serioasă. Simțindu-se trădată, ea și-a dat demisia din PDL, considerând că pedeliștii au aruncat-o ca pe o măsea stricată. Ieri, cei trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au dat sentința, au făcut publică motivarea condamnării Monicăi la cinci ani de închisoare.

EXISTĂ PROBE INCRIMINATOARE Documentul de peste 870 de pagini arată că faptele fostului ministru sunt "de o gravitate extremă", după ce Ridzi a angrenat persoane în tentativa sa de a şterge urmele informatice ale infracţiunilor de corupţie pe care le-a comis. Cei trei magistraţi explică în detaliu de ce fostul ministru şi ceilalţi inculpaţi din dosar au fost condamnaţi la pedepse cu executare sau cu suspendare. Ei spun că Ridzi a folosit banii MTS destinați special manifestării amintite pentru a-și promova imaginea de om politic, fapt ce contravine legii. Magistrații spun că pedeapsa închisorii cu executare în cazul fostului ministru este necesară în vederea conformării acesteia la valorile sociale ocrotite de lege şi, în primul rând, la gestionarea în condiţiile legii şi cu bună-credinţă a fondurilor publice. "Din examinarea coroborată a probelor administrate în cursul procesului penal pornit împotriva lor rezultă fără echivoc existenţa faptelor infracţionale şi săvârşirea cu vinovăţie în forma intenţiei a acestora", se arată în motivare.



12