Învăţămîntul, în grevă de avertisment

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Învăţămîntul, în grevă de avertisment

Eveniment 10 Noiembrie 2008 / 00:00 1491 accesări

Numărul cadrelor didactice constănţene care intră astăzi în grevă de avertisment, a crescut. Dacă la sfîrşitul zilei de vineri îşi anunţaseră prezenţa doar 3.040 de cadre didactice, duminică seară numărul celor dornici să se alăture protestului crescuse la 5.000. „Am primit mai multe apeluri telefonice prin care eram anunţată că mai sînt profesori care doresc să ni se alăture. În total, pe raza judeţului Constanţa, vor fi afectate de greva de avertisment aproape 200 de unităţi şcolare”, a declarat liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI) - Filiala Constanţa, prof. Ioana Purcărea. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), au solicitat, la începutul săptămînii trecute (cînd a fost declanşată greva de avertisment de către sindicaliştii din cadrul Federaţiei „Spiru Haret”/FSH) ca profesorii care participă la acţiuni de protest să nu fie plătiţi pe perioada desfăşurării acestora, potrivit prevederilor din Codul Muncii. Se pare însă că profesorii constănţeni, alături de colegii lor din Braşov, Bistriţa şi Cluj, au considerat că două ore neplătite merită sacrificiul şi s-au alăturat protestatarilor din întreaga ţară care cer punerea în aplicare a legii privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor. Greva de avertisment se desfăşoară în intervalul orar 12.00-14.00. La nivel naţional, peste 330.000 de dascăli nu ţin ore astăzi, ei limitîndu-se doar la a supraveghea elevii. Participă la greva de avertisment membrii a trei federaţii sindicale din învăţămînt: Alma Mater, Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) şi FSLI. Potrivit liderului FSLI, Aurel Cornea, tot astăzi, între orele 11.00 şi 14.00, 200 de sindicalişti vor picheta Palatul Parlamentului. „Am hotărît să iniţiem aceste acţiuni în ziua în care se dezbate ordonanţa de urgenţă prin care se amînă punerea în vigoare a legii majorării salariilor profesorilor. Este inadmisibil ce se întîmplă - o lege constituţională să fie încălcată chiar de primul ministru, este normal să reacţionăm aşa şi vom continua pînă la greva generală pe termen nelimitat, dacă nu se rezolvă problema”, a declarat Aurel Cornea. Avînd în vedere faptul că membrii FSH au declanşat greva de avertisment pe 3 noiembrie, astăzi reprezentanţii Federaţiei vor participa doar la pichetarea Palatului Parlamentului. În cazul în care nu se va trece la aplicarea legii de majorare a salariilor, sindicatele din învăţămînt ameninţă că vor declanşa, pe 18 noiembrie, greva generală pe termen nelimitat.



12