Ioan Rus, învinuit pentru neactualizarea listelor electorale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Acuze

Ioan Rus, învinuit pentru neactualizarea listelor electorale

Politică 25 August 2012 / 00:00 537 accesări

ACUZE Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat că problema referendumului nu a ţinut neapărat de reacţia „fără îndoială exagerată” a unor oficiali din afara României, ci de listele electorale. „Doar aşa, din punct de vedere artistic sau hârţogăresc, referendumul nu a fost validat, pentru că, din punct de vedere politic, votul a fost unul covârşitor. Mai degrabă a fost o problemă cu actualizarea listelor electorale, pentru care, din nefericire, se face ca principal vinovat fostul ministru al Administraţiei şi Internelor Ioan Rus”, a spus Voicu. El a comentat, astfel, afirmaţia senatorului independent Mircea Geoană, care apreciase că nepregătirea mai bine în străinătate a acţiunii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a reprezentat un „călcâi al lui Ahile” pentru demersul USL privind referendumul.

DEZINFORMARE Potrivit lui Mihai Voicu, reacţia unor oficiali din afara României, ca urmare a campaniei de dezinformare purtată de Traian Băsescu, PDL şi de unele structuri aservite a fost oarecum neaşteptată. „Cu toate acestea, niciunul din cei 8,5 milioane de cetăţeni care s-a prezentat la vot nu a fost dezinformat sau s-a lăsat influenţat de o asemenea campanie”, a adăugat reprezentantul PNL. Voicu a menţionat că „legea trebuia aplicată şi listele electorale ar fi trebuit făcute conform legii”, până la referendum.

Taguri articol


12