Iohannis, susținut de Băsescu?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iohannis, susținut de Băsescu?

Eveniment 17 Septembrie 2014 / 00:00 635 accesări

După ce, luna trecută, candidatul ACL la Președinție, Klaus Iohannis, a fost surprins intrând pe poarta Vilei Lac 3 a lui Traian Băsescu, iar consilierul prezidențial Iulian Chifu a făcut o vizită la sediul PDL din București, aceliștii mai aveau puțin și jurau cu mâna pe Biblie că nu ar avea nicio legătură cu șeful statului. Totuși, zvonurile apărute în presă, conform cărora Klaus Iohannis s-ar bucura de susținerea lui Traian Băsescu, par a se adeveri, după ce șeful PNL a afirmat, ieri, că va fi susținut în turul al doilea al alegerilor prezidențiale chiar de cel mai aprig susținător al PMP (!?), președintele României.

SOLIDARITATE... DE DREAPTA Iohannis a spus că ar fi un gest normal ca în al doilea tur de scrutin să primească sprijinul lui Băsescu. „Eu cred că președintele României mă va susține în turul doi, nu văd de ce nu. Acum, indiferent ce s-ar spune despre acesta, nu cred că cineva îl bănuiește de a fi politician de stânga. Este clar un politician de dreapta și mi se pare absolut normal să voteze candidatul de dreapta”, a spus Iohannis. Cu toate că jocul politic dintre cei doi era mascat de „atacurile” lui Băsescu asupra ACL, prin declarații conform cărora fuziunea PNL - PDL nu va fi dusă până la capăt, Iohannis l-a demascat cu precizie nemțească. Probabil conștient de greșeala făcută, șeful PNL a încercat să dreagă busuiocul prin a răspunde la atacurile băsesciene. „Ceea ce facem noi este un proiect pentru viitorul țării, care nu se face nici pentru, nici împotriva lui Traian Băsescu, se face fără el. (...) Fuziunea este încheiată, parcursul politic este încheiat, au avut loc trei congrese care au consfințit fuziunea, actele au fost înaintate la Tribunal. Practic, noi acum candidăm pe ACL fiindcă fuziunea încă nu este înregistrată în Registrul partidelor, dar ea este ireversibilă”, a spus Klaus Iohannis. El a mai precizat că, indiferent că va câștiga sau nu alegerile, fuziunea dintre PNL și PDL va fi făcută. Minciună sau adevăr? Vedem după alegeri.

Taguri articol


12