Italia are nevoie de agricultori români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Italia are nevoie de agricultori români

Politică 15 Ianuarie 2007 / 00:00 719 accesări

După extinderea Uniunii Europene, ţările din Est încep să se confrunte cu lipsa forţei de muncă, în timp ce ţările occidentale se tem de invazia imigranţilor. Pentru a compensa aceste lipsuri, unii angajatori est-europeni îşi îndreaptă atenţia spre Ucraina, Rusia, Belarus şi Republica Moldova, în timp ce europenii îi iau în calcul pe români şi bulgari. Marea Britanie are cele mai multe locuri de muncă disponibile dintre ţările UE. O urmează Germania şi Franţa. Din cele peste 700.000 de “joburi” vacante, doar 126.000 sînt fără restricţii pentru români şi bulgari. Românii care vor să lucreze în ţările cu vechime în Uniune trebuie să se orienteze spre agricultură sau construcţii, la fel ca în anii precedenţi. Europenii nu au încă încredere să ne deschidă graniţele şi să ne angajeze pe posturi care necesită o pregătire calificată. Britanicii şi-ar dori ca românii să lucreze la procesarea peştelui, a cărnii şi a ciupercilor. Ungaria ne promite şi ea deschiderea graniţelor, dar cu măsură, şi numai în industria alimentară, uşoară, construcţii sau sănătate. Francezii sînt la fel de ponderaţi, mai ales că, în această ţară, sindicatele sînt foarte puternice şi nu de puţine ori au ieşit în stradă pentru a-şi proteja drepturile. Olandezii, în schimb, ar vrea să angajeze români în domeniile horticulturii, panificaţiei, industriei lemnului, al cărnii sau al administraţiei. Spaniolii, chiar dacă ne impun oarecare restricţii încă doi ani de la aderare, ar avea nevoie de români care să lucreze ca tîmplari, măcelari, şoferi de camion, sudori, dulgheri, chelneri sau fierari. Cît despre Austria, Germania, Grecia, Portugalia, Malta şi Luxemburg, teoretic, porţile lor sînt închise pentru români pînă în 2009. Iată însă că cea mai mare organizaţie a agricultorilor italieni îi susţine pe românii care vor să meargă şi să lucreze în Peninsulă. Reprezentanţii agricultorilor din Italia au anunţat că îi vor ajuta pe români să-şi facă toate formele legale. Este vorba despre cea mai mare organizaţie a agricultorilor din Italia, “Coldiretti” care este formată din 18 federaţii regionale şi 98 de federaţii provinciale şi cuprinde peste jumătate din societăţile înscrise la Camera de Comerţ din Italia. Este, de fapt, şi una dintre cele mai mari din Europa. Prin urmare, “Coldiretti” va ajuta neo-comunitarii în procedurile legale pentru angajare. Ei au spus că în toate sediile lor din Molise, una dintre zonele unde e nevoie de români, vor fi deschise birouri de consultanţă pentru cetăţenii români care vor să lucreze în agricultură. În Molise, românii constituie 11% din totalul străinilor. Liderii organizaţiei “Coldiretti” şi-au manifestat satisfacţia în urma deciziei guvernului italian de a permite intrarea liberă pe piaţa muncii a românilor nu numai pentru domeniile de menajere, baby-sitter, domeniul hotelier sau construcţii.



12