Jurnalistă americană arestată în Turcia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jurnalistă americană arestată în Turcia

Externe 01 Septembrie 2016 / 15:10 504 accesări

O jurnalistă americană a fost arestată de autorităţile turce, luna aceasta, şi inculpată pentru intrarea neautorizată într-o zonă militară, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat, John Kirby, precizând că SUA menţin legătura cu oficialii turci în acest dosar. Lindsey Snell, originară din Florida, este ţinută într-o închisoare din provincia Hatay din sudul ţării, fiind vizitată de oficiali consulari pe 26 august, a adăugat Kirby. Potrivit paginii sale de Facebook, Lindsey Snell este originară din Daytona, Florida, şi trăieşte la Istanbul. În ultimul ei mesaj pe Twitter, din 5 august, Snell a scris că a fost răpită în luna iulie, de Frontul al-Nusra, fost afiliat al-Qaida, şi că a scăpat. Ea susţine că a fost ţinută de militanți într-o peşteră, deşi primise permisiunea să filmeze pe teritoriul din Siria controlat de aceştia. Snell, care s-a declarat musulmană, afirmă că stătea la rudele unuia dintre martirii grupării militante, când a fost arestată. ”O jurnalistă americană a fost capturată în timp ce încerca să treacă ilegal graniţa, a fost prezentată în instanţă şi arestată. Procesul este în curs. Deocamdată nu ştim dacă este spion sau nu”, a explicat guvernatorul de Hatay, Ercan Topaca. Un oficial din Departamentul american de Stat a declarat că nu este clar de ce a călătorit femeia în Siria şi dacă arestarea sa are vreo legătură cu profesia de jurnalist.

Taguri articol


12