Justiţia e lezată... doar uneori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Telefoanele preşedintelui sunt nevinovate?

Justiţia e lezată... doar uneori

Politică 08 Ianuarie 2014 / 00:00 549 accesări

JUSTIŢIA LUCREAZĂ… ÎN FELUL EI Adrian Năstase a fost trimis după gratii. Şi această condamnare nu este una oarecare. Ea reprezintă mult mai mult, după cum au arătat valurile pe care le-a făcut pe scena politică. După condamnarea lui Năstase, premierul Victor Ponta a declarat că, în opinia sa, dosarul este unul politic: ”Adrian Năstase este un condamnat politic, o victimă a regimului Băsescu şi un caz perfect comparabil cu cel al Iuliei Timoşenko”. El a reamintit că, începând cu anul 2005, Năstase a reprezentat principala ţintă a lui Traian Băsescu, a Monicăi Macovei şi a lui Daniel Morar, care au instituit un sistem politic bazat pe dosare penale: “A trecut un an şi jumătate, 500 de zile, de când tot depunem sesizări documentate referitoare la oamenii preşedintelui Băsescu, la ce s-a întâmplat la ANAF, la ce s-a întâmplat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Blejnar, Duţă, toţi ceilalţi, ştiţi foarte bine. Pe ei nu îi atinge în niciun fel. Pe adversarii politici ai preşedintelui i-a afectat”. Mai mult, Ponta spune că dosarele constituite în urma rapoartelor de control întocmite de Corpul de Control, şi care privesc oameni din fosta guvernare PDL, zac nelucrate la DNA. Ponta se bucură că membrii CSM nu s-au lăsat intimidaţi, luni, de preşedinte, care a participat la şedinţa în care s-a ales conducerea Consiliului: “E suficient să vedeţi ziarele băsiste cât i-au înjurat pe actualul preşedinte şi vicepreşedinte al CSM ca să vă daţi seama că nu a ieşit cine trebuie acolo”.

CU JALBA ÎN PROŢAP Declaraţiile lui Ponta nu au rămas fără ecou la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care s-a întrunit urgent, ieri, în şedinţă. Judecătorii de la CSM consideră că Ponta a lezat independenţa Justiţiei, drept urmare au decis să-l pârască pe acesta la Inspecţia Judiciară. Este de remarcat cât de repede au reacţionat cei din CSM în acest caz, contrar modului în care au ignorat alte situaţii similare. Vă mai amintiţi când Băsescu îi promitea procurorului general Tiberiu Niţu că îl va MAI suna atunci când el va considera că Justiţia nu funcţionează? Acesta nu este un atac la independenţa Justiţiei, în condiţiile în care preşedintele ţării nu are dreptul să dea asemenea telefoane? Apropo: argumentul invocat de şeful statului, „probleme care vizează funcţionarea sistemului”, nu este de competenţa preşedintelui, ci a CSM-ului sau a ministrului Justiţiei! Preşedintele poate să intervină DOAR în situaţia unui conflict între Ministerul Public şi o altă instituţie majoră a statului. Şi eventual, dar nu prin telefon, când este vorba de constituirea unor comisii rogatorii. Dar CSM nu s-a sesizat. Şefu’-i şef şi-n pielea goală, cum se spune… Acum, pentru că trebuie speculat orice moment mai febril pe eşichierul politic, şeful statului îl acuză pe Ponta de atacuri la adresa Justiţiei şi îi cere să respecte... pactul de coabitare. No comment.



12