Legea lingvistică din Slovacia suscită discuţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea lingvistică din Slovacia suscită discuţii

Externe 28 Noiembrie 2009 / 00:00 452 accesări

Legea lingvistică slovacă a figurat printre subiectele discutate la întrevederea de vineri, de la Budapesta, între preşedintele maghiar Laszlo Solyom şi preşedintele Parlamentului European Jerzy Buzek. Preşedintele Solyom a salutat faptul că Parlamentul European şi preşedintele acestuia iau în calcul gestionarea acestei probleme. Ungaria vrea să se ajungă la o soluţie în aşa fel încât clauzele referitoare la amenzi, prevăzute în lege, să nu fie aplicate până la următoarele alegeri din Slovacia, prevăzute în primăvara lui 2010. Cei doi politicieni au convenit ca problema să fie soluţionată treptat prin intermediul negocierilor. Laszlo Solyom a afirmat că Ungaria nu este interesată să aibă relaţii tensionate cu vecinii săi. Preşedintele a precizat că speră, cu sprijinul comunităţii internaţionale şi UE, să existe o schimbare pozitivă în vederea ajungerii la un acord. Reiterând angajamentul Parlamentului European faţă de drepturile omului şi ale minorităţilor, Jerzy Buzek a declarat că a fost informat în urmă cu zece zile, cât timp se afla în Slovacia, că atât Guvernul, cât şi minoritatea maghiară intenţionează să soluţioneze această problemă.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre probleme legate de UE, conferinţa de la Copenhaga pe tema schimbărilor climatice, perspectivele unei politici comune europene pentru energie şi despre rolul instituţional al UE după aprobarea Tratatului de la Lisabona. Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, s-a întâlnit şi cu liderul principalului partid de opoziţie Fidesz, Viktor Orban, despre legea privind limba oficială din Slovacia, cooperarea ţărilor din Europa Centrală în domeniul furnizării de energie şi despre situaţia economică şi a fiscalităţii din Ungaria.



12