Legea societăţilor comerciale, adoptată de Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea societăţilor comerciale, adoptată de Senat

Economie 31 August 2006 / 00:00 1245 accesări

Plenul Senatului a adoptat, ieri, Legea privind societăţile comerciale, Consiliul de supraveghere al societăţii urmînd să exercite controlul permanent asupra acesteia, potrivit unei amendament adoptat de senatori. Proiectul prevede, în forma adoptată de senatori, instituirea controlului permanent asupra societăţii comerciale exercitat de Consiliul de supraveghere. Printre noile atribuţii adoptate de senatori pentru acest Consiliu se numără şi numirea şi revocarea membrilor directoratului, prezentarea unui raport de activitate Adunării Generale a Acţionarilor, cel puţin o dată pe an, şi verificarea legalităţii operaţiunilor societăţii. Senatorii au completat şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un administrator de societate comercială pentru a fi independent. Acestuia i se interzice, între altele, să fie director al unei societăţi comerciale pe care o controlează, să primească de la o altă societate o remuneraţie suplimentară sau alte avantaje, decît cele aferente calităţii sale de administrator neexecutiv şi să aibă în ultimul an relaţii de afaceri cu societatea controlată de acesta.

Plenul Senatului a respins amendamentul potrivit căruia pentru validarea adunării generale ordinare a unei societăţi comerciale, este necesară prezenţa acţionarilor care deţin cel puţin jumătate plus unu din numărul total de voturi, faţă de o pătrime cît era prevăzut în forma proiectului de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei. Reprezentantul Guvernului, secretarul de stat Katalin Kibedi, s-a pronunţat împotriva acestui amendament, apreciind că cvorumul de jumătate plus unu ar îngreuna validarea deliberărilor. Printre noutăţile actului normativ, se numără şi reglementări menite să protejeze acţionarii minoritari şi posibilitatea societăţilor comerciale de a opta între un sistem unitar şi dualist de conducere. "În legislaţia actuală, acţionarii minoritari nu aveau o protecţie asigurată şi nici forme de contestare a deciziilor consiliului de administraţie", a spus Katalin Kibedi. Actul normativ a fost adoptat de senatori cu 72 de voturi "pentru" şi două abţineri, urmînd să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor.



12