Leul e-n vacanță și și-a închis telefonul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul e-n vacanță și și-a închis telefonul

Social 30 Decembrie 2014 / 00:00 507 accesări

Cursul anunţat de BNR a crescut uşor ieri, cu aproape 0,5 bani, fără să fie afectat de incertitudinile generate în pieţele financiare europene de al treilea eşec consecutiv al Parlamentului din Grecia de a alege preşedintele ţării. Referinţa a urcat cu 0,42 bani, la 4,4744 lei/euro. Pentru dolarul american, banca centrală a anunţat un curs în urcare cu 0,34 bani, la 3,6684 lei, în timp ce paritatea pentru francul elveţian a crescut cu 0,23 bani, la 3,72 lei. În regiune, zlotul s-a apreciat cu 1,8% faţă de euro, iar zlotul cu 0,5%. Cele două monede au recuperat astfel o parte din terenul pierdut în ultimele săptămâni, perioadă în care s-au depreciat mai puternic, în timp ce leul a avut o evoluţie mai stabilă. Indicatorul ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a stagnat la 1,71% pe an.



12