Liga 1 la fotbal, pe locul 16 în clasamentul celor mai puternice campionate din lume în 2014

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liga 1 la fotbal, pe locul 16 în clasamentul celor mai puternice campionate din lume în 2014

Sport 21 Ianuarie 2015 / 00:00 636 accesări

       Liga 1 la fotbal ocupă locul 16, cu 619 de puncte, în clasamentul celor mai puternice campionate din lume în 2014, întocmit şi publicat de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Cel mai puternic campionat este cel al Spaniei, cu 1.259 puncte, urmat de cele din Italia (998p) şi Anglia (958p). Campionatele Argentinei, Germaniei, Braziliei, Franţei, Portugaliei, Columbiei şi Paraguayului completează Top 10. Liga 1 este precedată în clasament de campionatul Ecuadorului - locul 15, cu 627,5p, primul eșalon al fotbalului românesc fiind  urmat de campionatul Olandei, poziţia a 17-a, cu 614p.

SEMIFINALELE CUPEI ROMÂNIEI LA FOTBAL, TRAGEREA LA SORȚI

Astăzi, de la ora 12.00 (în direct la Sport.ro), la Casa Fotbalului din București, se va desfășura tragerea la sorţi a partidelor din semifinalele Cupei României-Timişoreana la fotbal. Cele patru formații calificate în penultimul act au fost împărţite în două urne - URNA A: Steaua Bucureşti, Petrolul Ploieşti și CFR Cluj; URNA B: Universitatea Cluj. Prima echipă extrasă din Urna A va fi împerecheată cu formația din Urna B, în prima semifinală, iar cele două echipe rămase în Urna A se vor întâlni în cealaltă semifinală. Confruntările din semifinalele Cupei României-Timişoreana la fotbal se vor disputa în sistem tur-retur, prima formație extrasă din urnă fiind gazdă în manşa tur. Prima manșă a semifinalelor se va disputa în perioada 3-5 martie, iar returul va avea loc în intervalul 31 martie - 2 aprilie.



12