Lucian Râşniţă, antrenor principal la CS Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lucian Râşniţă, antrenor principal la CS Tomis

Sport 26 Februarie 2008 / 00:00 849 accesări

Doar trei săptămîni a durat numirea în funcţia de director tehnic al formaţiei feminine CS Tomis Constanţa a fostului antrenor de la HCM, Lucian Râşniţă. Ieri, preşedintele clubului constănţean, Gheorghe Slabu, a anunţat că Râşniţă urmează să preia funcţia de antrenorul principal al echipei şi să răspundă de rezultatele acesteia. “Lucian Râşniţă va fi noul antrenor principal al echipei, acesta urmînd a fi ajutat de secunzii Ion Puşcaşu şi Mihaela Pîrîianu. Fostul antrenor principal, Dumitru Muşi, va rămîne în funcţia de manager general al clubului şi va participa la toate deciziile echipei. Mutarea era necesară pentru că domnul Râşniţă nu avea voie să stea pe bancă în cadrul campionatului intern. Federaţia nu acceptă acest lucru. În cupele europene nu este niciun fel de problemă, însă în campionat nu avea voie. Am vorbit ieri cu secretarul general al FRH, Mihail Marinescu şi singura soluţie este ca domnul Râşniţă să fie numit antrenor principal. Mîine (nr.: azi) voi avea o întîlnire cu Dumitru Muşi, care va reveni din concediul de odihnă şi îşi va depune cererea de demisie la club şi, apoi, la federaţie”, a declarat Slabu. După ce şi-a făcut debutul ca director tehnic al Tomisului în partida tur din optimile de finală ale Cupei Challenge, împotriva formaţiei azere ABU Baku, întîlnire cîştigată cu 32-22 de echipa constănţeană, primul meci în care Lucian Râşniţă va debuta ca antrenor principal va avea loc tot în cadrul întrecerii europene. Manşa tur din sferturile de finală ale Cupei Challenge, cu Dunărea Brăila, este programată sîmbătă, 8 martie, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor. Întîlnirea de la Constanţa va fi arbitrată de cuplul Serghei Shal (Ucraina) - Isgandar Askerov (Azerbaidjan), iar delegat EHF Mile Najdenovski (Macedonia). Returul este programat o săptămînă mai tîrziu, la Brăila, pe 15 martie. Obiectivul grupării de pe litoral în Cupa Challenge este calificarea în finala competiţiei.

A murit Iancu Puşnava

S-a stins din viaţă un bun şi drag prieten al handbalului constănţean, Iancu Puşnava, fost preşedinte al secţiei de handbal a CS Hidrotehnica Constanţa, în perioada 1997-2002. Conducerea clubului Tomis Constanţa, alături de colectivul tehnic şi de jucătoare sînt alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!



12