Lucrări sistate la podul peste Canalul Dunăre-Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
APM

Lucrări sistate la podul peste Canalul Dunăre-Marea Neagră

Eveniment 25 Octombrie 2012 / 00:00 925 accesări

Lucrările pentru execuţia proiectului „Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre-Marea Neagră” şi lucrările aferente infrastructurii rutiere şi de acces în portul Constanţa s-au realizat în proporţie de 65%, în prezent fiind sistate din cauza unor probleme apărute după începerea acestora. „Facem toate demersurile necesare pentru a debloca situaţia. Au fost o serie de probleme cu terenurile care trebuiau să intre în proprietatea statului. De asemenea, au fost câteva probleme apărute după începerea lucrărilor, probleme care au condus la modificarea indicatorilor tehnico-economici, care în cele din urmă au fost aprobaţi de minister. Acum, cel care a contractat lucrarea este în negocieri cu subcontractorii, care sperăm să se încheie cât mai repede. În prezent se execută câteva lucrări de conservare a ceea ce s-a realizat până acum”, a declarat directorul general al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, Decebal Şerban. Potrivit acestuia, podul rutier ar trebui finalizat în anul 2013. Acest proiect oferă posibilitatea conectării portului Constanţa la Autostrada Bucureşti-Constanţa, prin varianta ocolitoare a Municipiului Constanţa şi crearea unei alternative prin executarea unei bretele de conectare la şoseaua naţională existentă. Podul va asigura legături directe între zonele de Nord şi de Sud ale portului Constanţa, fără tranzitarea oraşului.



12