Macovei l-a părăsit pe Băsescu... pentru Morar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mister elucidat

Macovei l-a părăsit pe Băsescu... pentru Morar

Politică 14 Octombrie 2014 / 00:00 727 accesări

DIN DRAGOSTE DE... MORAR Relaţia dintre Traian Băsescu şi Monica Macovei este una veche şi nu tocmai onestă. Practic, în această relație, fiecare dintre parteneri s-a folosit de celălalt. De-a lungul anilor, au pozat amândoi în campanii electorale, au marșat pe subiectul reformării Justiţiei până i s-a făcut românului lehamite, au stuchit împreună pe cine au crezut ei de cuviinţă, după care ea a decis să candideze la prezidenţiale, ceea ce nu a făcut decât să înrăutățească lucrurile. Dar momentul Z a fost în martie 2013. Atunci, Macovei i-a întors spatele lui Băsescu. Ea spune că a deranjat-o momentul în care Băsescu a făcut târgul Tiberiu Niţu - Laura Codruța Kovesi, cu premierul Victor Ponta, pentru şefia Parchetelor. De ce i-au picat greu Monicăi numirile respective? Simplu: îl vroia pe Daniel Morar. De altfel, într-un interviu acordat unei agenţii de presă, Monica a recunoscut că, în cazul în care va ajunge preşedintele ţării, ”numele de vis” pe care l-ar propune pentru funcţia de premier ar fi Daniel Morar. Prietenii ştiu de ce.

”SĂ NU UIŢI, DARIE!” În fine, atunci când Monica s-a supărat şi i-a reproşat târgul, Băsescu a încercat să se disculpe, spunând că, de fapt, el îl ceruse pe Morar la şefia DNA, dar nu s-a putut. Monica nu l-a crezut. Ea spune că, atunci, premierul și președintele nu au aplicat procedura de numire recomandată de Bruxelles, care presupunea un concurs, ci s-au înțeles asupra celor două nume: ”Ponta a ieşit şi a spus: CSM vrea procedură de selecție. Seara însă iese Băsescu la televizor și spune: nu facem procedură de selecție și Daniel Morar este o problemă constituțională. Ziua aceea n-am s-o uit niciodată!”. Macovei îl acuză pe șeful statului că l-a ”executat în direct” pe fostul procuror-șef al DNA. Enervat, Băsescu i-a transmis prietenei de conjunctură: “E uşor să vii de la Bruxelles și s-o faci pe profesorul”. Acel episod a zdruncinat până spre definitiv relaţia dintre cei doi, transformându-se într-un veritabil “adio şi n-am cuvinte”.

UNDE DAI ŞI UNDE CRAPĂ Conflictul dintre ei i-a servit lui Vasile Blaga, care, supărat şi el pe Băsescu pentru că a ales-o pe Elena Udrea, s-a folosit de situaţie şi a găzduit-o pe Macovei pe lista PDL la europarlamentare. Între timp, Blaga i-a dat cu flit şi n-a luat-o în calcul ca posibil candidat al PDL pentru prezidenţiale. S-a folosit de ea pentru a atrage voturile unei anumite părți a electoratului, iar acum îi întoarce spatele ca un ”Buldog” satisfăcut. Monica Macovei a dovedit că este orgolioasă, că ştie să creeze o imagine negativă României, dacă interesul ei o cere, iar acum este cercetată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru infracțiunile de comunicare de informaţii false şi trădare prin subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului. Tinicheaua cu pricina s-a prins de coada Monicăi în timpul primului său mandat de europarlamentar, când, prin declarațiile și acțiunile sale, a contribuit la denigrarea României în Europa. QED



12