Madonna încasează afront după afront

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Libertate de expresie…

Madonna încasează afront după afront

Monden 10 August 2012 / 00:00 367 accesări

După atacul venit din partea lui Elton John, Madonna a fost apostrofată şi de vicepremierul rus Dmitri Rogozin după ce cântăreaţa americană a cerut, în timpul concertului pe care l-a susţinut la Moscova, eliberarea celor trei cântăreţe din grupul punk Pussy Riot. „Odată cu înaintarea în vârstă, orice fostă târfă vrea să dea lecţii de morală lumii întregi. În special cu ocazia turneelor sale în străinătate”, a scris Dmitri Rogozin, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter. În timpul unei conversaţii cu un interlocutor pe Twitter, Dmitri Rogozin a adăugat următorul mesaj la adresa Madonnei: „Dă-ţi jos crucea sau măcar pune-ţi o pereche de chiloţi”. Nu-i prima oară când Madonna creează controverse, dar în ultimul timp vedeta a fost ţinta unor adevărate injurii.

În timpul concertului pe care l-a susţinut marţi, la Moscova, în cadrul turneului ei mondial, Madonna a spus că se roagă pentru eliberarea celor trei membre ale grupului Pussy Riot. Madonna a spus, totodată, că vrea să îi sprijine pe militanţii care luptă pentru cauza homosexualilor, cu ocazia concertului pe care l-a susţinut miercuri seară, la Sankt Petersburg. O lege adoptată în februarie la Sankt Petersburg îi pedepseşte pe autorii oricărui act public care promovează atât homosexualitatea, cât şi pedofilia. Textul a fost imediat denunţat de apărătorii libertăţilor civile, care au acuzat autorităţile ruse că au amestecat în acelaşi text legislativ homosexualitatea şi pedofilia.

Mai multe celebrităţi internaţionale şi-au manifestat public sprijinul pentru Pussy Riot, un grup rus ale cărui trei membre au fost arestate după ce au interpretat, în februarie, într-o biserică din Moscova, un cântec anti-Putin. Printre acestea se numără Sting, Anthony Kiedis, solistul trupei californiene Red Hot Chili Peppers, dar şi grupul american Faith No More. Săptămâna trecută, preşedintele Putin a declarat că nu susţine o pedeapsă severă pentru cele trei membre ale grupului Pussy Riot. Maria Alyokhina, Nadejda Tolokonnikova şi Ekaterina Samutsevitch, trei dintre membrele trupei punk-rock Pussy Riot, se află în detenţie provizorie de aproape şase luni, pentru că au interpretat, pe 21 februarie, cu măşti pe faţă, dar cu chitare electrice şi instalaţie de sunet funcţională, „o rugăciune punk” intitulată „Maica Domnului, alungă-l pe Putin!”, în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova. Cazul trupei Pussy Riot a generat multe reacţii de dezaprobare în Rusia, ţară în care, după căderea regimului comunist, în 1991, religia a căpătat un avânt fără precedent. Cu toate acestea, numeroase personalităţi care aparţin de comunitatea ortodoxă şi-au exprimat în mod public dezacordul faţă de gravitatea acuzaţiilor aduse celor trei cântăreţe.

Taguri articol


12