Magistraţii vor preda educaţie civică în şcoli

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Magistraţii vor preda educaţie civică în şcoli

Social 18 Septembrie 2013 / 00:00 1626 accesări

Ministerul Justiţiei (MJ) va lansa în perioada următoare, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, un program prin care judecătorii şi procurorii vor participa la orele de educaţie civică. Ministrul Robert Cazanciuc spune că magistraţii vor încerca să le explice elevilor cu ce se ocupă un judecător sau un procuror, ce înseamnă justiţia într-un stat bazat pe respectul faţă de lege, dar şi consecinţele nerespectării legii. Cazanciuc s-a declarat unul dintre avocaţii Ministerului Educaţiei în cadrul Guvernului şi a arătat că a încercat să contribuie la identificarea acelor soluţii care să sprijine şcoala românească. Referitor la viitorul proiect iniţiat de MJ, magistraţii constănţeni au păreri diferite. „Educaţia civică la clasele primare şi gimnaziale o poate face învăţătorul, profesorul sau cadrele didactice specializate, elevii fiind prea mici ca să înţeleagă ce este justiţia şi ce face un magistrat. În opinia mea, judecătorul sau procurorul trebuie să participe la orele de educaţie civică din licee”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, procuror Valentin Ştefan. Preşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecător Adriana Ispas, spune că ideea MJ nu este rea şi orice lucru care poate avea consecinţe pozitive asupra comportamentului elevilor, indiferent de vârstă, este binevenit. „Educaţia civică începe în familie, continuă la şcoală, este predată de cadrele didactice, însă magistratul poate prezenta anumite situaţii din altă persepctivă. Judecătorul sau procurorul ar trebui să le povestească elevilor, chiar şi celor din clasele primare, pe înţelesul lor, care fapte sunt rele şi ce consecinţe vor suporta dacă le comit. O minimă educaţie juridică nu strică niciodată, mai ales în contextul în care violenţa a pătruns în şcoli de la vârste fragede”, a declarat judecătorul Adriana Ispas.



12