Maior a demisionat de la şefia SRI! Cine îi va lua locul?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Începe bătălia pentru serviciile secrete

Maior a demisionat de la şefia SRI! Cine îi va lua locul?

Eveniment 28 Ianuarie 2015 / 00:00 997 accesări

O ştire interesantă a irumpt ieri în spaţiul public: directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, și-a înaintat demisia președintelui României, iar Klaus Iohannis a acceptat-o, arăta Administraţia Prezidenţială. Acest anunţ vine după ce, în ultimele zile, comportamentul public al lui Maior a ieşit cu claritate din parametrii cu care ne-a obişnuit de-a lungul celor peste opt ani în care a condus serviciul. Acesta a comentat liber, într-un interviu şi mai multe declaraţii, cele trei legi intitulate „pachetul Big Brother” (Legea retenţiei datelor, Legea cartelelor prepay şi Legea securităţii cibernetice - n.r.), declarate neconstituţionale de către CCR, a înfierat deciziile Curţii, a jignit pe toţi cei care şi-au dat cu părerea despre siguranţa naţională, a evidenţiat mai multe elemente specifice activităţii sale şi a anunţat că printre jurnalişti se află agenţi acoperiţi, pe care i-a numit „o armă puternică”. Aceste lucruri şi multe altele au ieşit la iveală în discursul lui Maior zilele trecute, după opt ani de tăcere. Cum am fost învăţaţi de experienţă să nu credem în coincidenţe şi luând în considerare şi linia comportamentală a lui Maior de până săptămâna trecută, nu putem trage decât o singură concluzie: demisia acestuia a fost premeditată. A ieşit public, a spus lucrurile pe care le-a considerat necesar să fie auzite şi... a plecat. Într-o intervenție telefonică la Antena 3, senatorul PSD Daniel Savu a opinat la fel: George Maior nu a plecat din cauza interviului dat în weekend, ci a dat interviul, după care a demisionat. Daniel Savu a fost ofițer SRI și, în prezent, face parte din Comisia parlamentară de control al SRI. El a declarat că George Maior știa dinaintea interviului că va demisiona și a preferat să transmită acele mesaje din funcția de director al SRI, pentru a le da greutate și pentru a avea efect în rândul marelui public și al experților. „Interviul a fost dat cu premeditare, știind că își va da demisia, să spună multe lucruri pe care le avea de spus cât încă avea calitatea de director SRI. Interviul este foarte amplu, foarte stufos, este destinat și marelui public, și specialiștilor”, a spus senatorul PSD.

Reamintim că, în octombrie anul trecut, Maior declara că după alegeri își va prezenta demisia din funcție noului președinte, arătând că rămâne la latitudinea acestuia dacă își va continua mandatul. În responsabilitatea lui Klaus Iohannis stă acum numirea unui nou director al SRI, deoarece Parlamentul are doar rolul de audiere și votare a propunerii avansate de acesta. După profilul lui Maior, un diplomat de carieră, specialist în Drept Internaţional, cu o experienţă extrem de bogată în acest domeniu şi conexiuni clare în zona internaţională omoloagă, este greu de găsit un înlocuitor. Pe scena politică s-au vehiculat mai multe nume, însă niciunul dintre ele cu şanse mari de a fi luat în serios. Întrebarea este dacă Iohannis ar numi un şef la SRI din partea Puterii sau de la Opoziţie. Probabil că, în lumina declaraţiilor recente - „Îmi doresc un Guvern PNL” -, nu e nicio surpriză ce culoare va avea noul şef al serviciului. Până la numire însă, interimatul la șefia SRI va fi asigurat de prim-adjunctul directorului SRI, celebrul general Florian Mihai Coldea.

           

SCURTĂ BIOGRAFIE

În noiembrie 2004, George Maior a fost ales senator și a îndeplinit, succesiv, următoarele funcții: președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și securitate națională, membru al Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SIE, membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități și membru al grupului parlamentar al PSD. În perioada 2000-2004 a îndeplinit funcția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naționale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic și militar, aderarea României la Organizația Tratatului Nord-Atlantic. Între anii 1992 și 1997 a lucrat ca diplomat în cadrul MAE, la Departamentul Tratate și la Departamentul Afaceri Strategice. Din anul 1997 până în anul 1999 a îndeplinit funcția de Însărcinat cu Afaceri a.i. al Ambasadei României din Dublin, Irlanda. În anul 2004 i-a fost conferit gradul diplomatic de ambasador în MAE. Are titlurile de Master în Drept Internațional și Comparat al Universității „George Washington“, Washington D.C., şi doctor în Drept Internațional la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca. Teza sa de doctorat, "Național și european în jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg", a fost nominalizată în anul 1998 la Premiul Most, acordat de UNESCO.

REACŢII Desigur că o atare veste nu putea rămâne fără reacţii. Jurnalistul Radu Tudor a comentat acest subiect: „Am avut mărturii ale judecătorilor CCR care au spus că s-au simțit amenințați de către SRI și de către politicienii care susțin varianta SRI pentru Legea „Big Brother“. Îngrijorarea judecătorilor CCR a fost împărtășită Comisiei Europene. Reprezentații săi au venit la București pentru evaluări privind raportul MCV. Dacă această îngrijorare a judecătorilor CCR a fost transmisă la Bruxelles înseamnă că scandalul din plan național a fost transferat și în plan extern. Cred că George Maior, în urma unei astfel de evaluări, a decis să-și dea demisia. Klaus Iohannis a zis foarte clar că nu are de ce să-l schimbe. Probabil că tensiunea legată de Legea „Big Brother“ care va continua... a dus la această plecare intempestivă".

Bogdan Chirieac, la România TV: "Este un act unilateral de voință. Domnul George Maior reprezintă un capitol aparte în istoria de 25 de ani a SRI. Dânsul a reușit să aducă SRI la standarde occidentale. A reușit să facă o chestiune concretă în relația dintre SRI și partenerii americani. Este un lucru deosebit. Mai departe, ce va face George Maior este greu de spus. Dumnealui este ambasador, diplomat de carieră. Probabil va merge la catedră sau în diplomație".

Premierul Victor Ponta a transmis un mesaj în care îşi prezintă aprecierea pentru "reforma adevărată" din ultimii opt ani realizată de George Maior la SRI şi adaugă că nu este bine ca SRI să "revină" sub control politic. "Toată aprecierea pt. reforma adevărată din ultimii 8 ani realizată de George Maior la SRI! Nu e bine ca SRI să revină sub control politic!", scrie Ponta pe Twitter.



12