MANGALIA - Staţiunile din sudul litoralului, luate la puricat de Primărie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MANGALIA - Staţiunile din sudul litoralului, luate la puricat de Primărie

Administrație 25 Aprilie 2009 / 00:00 716 accesări

În urmă cu aproape un an, sudul litoralului arăta astfel: gunoaie, spaţiu verde neamenajat, clădiri abandonate sau aflate într-o stare avansată de degradare şi operatori de turism nepăsători. Aceasta era starea de fapt constatată în staţiunile din sudul litoralului de primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, proaspăt numit la acea vreme. În prezent, echipa edilului Claudiu Tusac a revenit în staţiuni unde a verificat stadiul pregătirilor deschiderii sezonului estival 2009, care coincide cu derularea manifestărilor dedicate zilei de 1 Mai. Însoţit de o echipă de control din cadrul Direcţiilor de Control din cadrul Primăriei Mangalia şi de mai mulţi cetăţeni ai oraşului, Tusac a efectuat, ieri dimineaţă, o vizită în cele şase staţiuni arondate municipiului. Prima impresie a primarului, dar şi a cetăţenilor, a fost că sudul litoralului începe, încet, încet, să se schimbe în bine. În timpul vizitei de ieri nu au mai fost văzute spaţii verzi neîngrijite, construcţii demolate şi lăsate în paragină. În cadrul acţiunii, Tusac a declarat: „Mă bucur că agenţii economici au înţeles mesajul dat de Primărie, care a făcut tot ceea ce a putut ca sudul litoralului să revină la normalitate. Pentru pregătirea deschiderii sezonului estival au fost plantaţi peste 11.000 de trandafiri, s-au curăţat zonele verzi de deşeuri, iar copacii au fost toaletaţi”, a spus Claudiu Tusac. Primarul Mangaliei a precizat că pentru înfrumuseţarea staţiunilor vor fi plantaţi palmieri în tot sudul litoralului românesc. Tusac a adăugat că staţiunile sînt pregătite în proporţie de 90%, 10% dintre hoteluri fiind abandonate. „Chiar dacă mai sînt hotelieri care au lăsat de izbelişte unităţile, Primăria va veni cu cîteva „stimulente”: avertismente şi amenzi. Sperăm că şi aceştia îşi vor da seama că au o responsabilitate. Cine nu este capabil să facă turism să nu mai încurce lumea”, a mai spus Tusac. El a adăugat că aproape 60% dintre unităţile hoteliere din sudul litoralului vor fi deschise de 1 Mai.

1 Mai, borometrul distracţiei

Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a spus ieri că eforturile susţinute ale hotelierilor de a igieniza staţiunile au fost făcute în special pentru 1 Mai, cînd autorităţile locale au pregătit o serie de evenimente de amploare pentru tineri. „Va fi un 1 Mai cum nu a mai fost în ultimii 15 ani. Vrem ca de 1 şi 2 Mai să redăm tinerilor distracţia. „Neptunul se va transforma într-o discotecă în aer liber. Va fi pregătită o scenă la Km 0 din Neptun, pe care vor evolua cei mai buni DJ-i ai momentului: Inna, Morris, Dj Rynno & Sylvia, David Deejay feat Dony, Aisa & DJ Yaang, Deepside DJ’S & Nick Kamarera, Chicane, Laser Man, Vali Bărbulescu, DJ Pagal, Snatt & Vix, DJ Radoo, Adrian Eftimie, Julien Gasttone. Evenimentele din 1 şi 2 mai, care vor avea loc în Mangalia şi în sudul litoralului sînt oferite cu ajutorul Ministerului Turismului, care a făcut eforturi deosebite pentru ca tinerii din România să se simtă bine la Neptun.



12