Maritime Summer University ajunge la adiția numărul VIII

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Maritime Summer University ajunge la adiția numărul VIII

Educație 25 Iulie 2023 / 09:53 1370 accesări

Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța organizează anual, în perioada 25 iulie – 3 august, proiectul Maritime Summer University, o școală de vară pentru elevii de clasele a Xa și a XIa din țară, care doresc să afle cum e viața de student la malul mării.

Participanții vor avea ocazia să experimenteze timp de 10 zile metodele de predare, învăţare şi evaluare oferite de Universitatea Maritimă din Constanţa și în același timp vor lua parte la ateliere de lucru, competiţii sportive, evenimente culturale şi multe alte activităţi specifice vieţii universitare, concepute special pentru a le prezenta acestora frumuseţea şi unicitatea oraşului în care ar urma să locuiască în perioada studiilor superioare.

”Anul acesta am privilegiul de a ocupa funcția de Manager al proiectului Maritime Summer University, o funcție care nu înseamnă nimic fără suportul tuturor colegilor, profesorilor și sponsorilor care contribuie la realizarea proiectului.

Țin să mulțumesc în primul rând reprezentanților Universtității Maritime din Constanța: doamnei Rector Violeta-Vali Ciucur, domnului Președinte al Senatului UMC Cornel Panait și domnului Radu Ioan Hanzu Pazara, Prorector pentru relația cu studenții și mediul socio-economic pentru facilitățile aduse proiectului prin parteneriatul dintre Universitatea Maritimă și Liga Studenților.

Am găsit sprijin în Biroul Executiv al Ligii Studenților din Universitatea Maritimă Constanța, oameni cărora le port o considerabilă admirație pentru munca depusă. Dintre aceștia îi amintesc pe: Cațăr Andrei Ștefan (Președinte), Gomoi Dragoș Ionuț (Secretar General), Nicuț George Leonard (Cenzor) și Dincă Silviu Cristian (Coordonator al Departamentului Financiar).

Tradițiile au fost transmise mai departe de către domnișoara Alumn, Ionașcu Elena, o persoană de refugiu a acestei organizații care își rupe mereu din timpul ei liber pentru a ajuta Liga și oamenii din organizație.

Maritime Summer University se prezintă anul acesta cu noi activități, colaborări și 52 de participanți care încearcă să reducă, prin efortul comun depus, abandonul universitar din România, creând o simbioză perfectă între distracție și educație.” – Marian Ciocoiu – Project manager Maritime Summer University.



Ştiri recomandate

12