Măsură abuzivă la Centrul de Transfuzii Sanguine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa

Măsură abuzivă la Centrul de Transfuzii Sanguine

Sănătate 04 Martie 2010 / 00:00 1086 accesări

Conducerea Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanţa a fost informată că, în baza unei dispoziţii a Ministerului Sănătăţii (MS), Institutul de Hematologie a decis reducerea a şapte din cele 13 posturi vacante, care erau deja blocate. Astfel, unitatea nu va mai putea scoate la concurs două posturi de medici specialişti, unul de biolog, unul de chimist şi alte trei de asistente medicale. „Ne-au mai rămas cinci posturi pe care puteam să le scoatem la concurs atunci când acestea vor fi deblocate. Consider că este o măsură abuzivă pentru că nu se ţine cont de activitatea desfăşurată în cadrul acestei unităţi”, a declarat directorul coordonator al CRTS, dr. Alina Dobrotă. Dispoziţia MS a venit în ciuda faptului că unitatea îşi desfăşoară activitatea cu un mare deficit de personal, respectiv un singur medic şi 13 asistenţi medicali, în ciuda faptului că există un buget limitat şi că recolta de sânge a crescut cu aprox. 2.000 de unităţi (12.337 unităţi sânge), comparativ cu anul precedent. „Am sperat că demersurile noastre vor avea efect în acest an, mai ales că activitatea noastră nu se referă doar la recoltarea de sânge, ci presupune şi alte activităţi”, a mai spus dr. Dobrotă. Imediat ce a primit informarea de reducere a posturilor, directorul coordonator s-a deplasat la Institutul de Hematologie şi, împreună cu specialiştii de acolo, a întocmit un material care a fost înaintat MS, prin care au fost subliniate consecinţele ce se vor produce în activitatea Centrului. „Trebuie să recunoaştem că, la Constanţa, situaţia este critică din acest punct de vedere. Din cauza deficitului semnificativ de personal, în mare parte am renunţat la colecta mobilă de sânge. Acolo unde există solicitări ne deplasăm cu o singură condiţie: să ni se pună la dispoziţie un mijloc de transport atât pentru personal, cât şi pentru aparatura cu care ne deplasăm în localitatea respectivă”, a mai explicat dr. Alina Dobrotă. Tot din cauza personalului insuficient, CRTS nu mai poate onora comenzile spitalelor care sunt făcute noaptea. Toate solicitările sunt aşteptate până la ora 21.30. „Vreau să menţionez că nu există niciun risc pentru spitale. Acestea pot solicita comenzile de sânge şi produse din sânge din timp. Bineînţeles, dacă sunt solicitări de urgenţă, în cazul unor accidente colective, mă voi deplasa personal la CRTS pentru a oferi sprijin”, a mai declarat dr. Dobrotă.



12