Măsuri extreme pentru un meci cu grad maxim de risc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Măsuri extreme pentru un meci cu grad maxim de risc

Eveniment 28 Martie 2009 / 00:00 1089 accesări

Forţe de ordine ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, agenţi ai Poliţiei Rutiere şi ai Poliţiei Transporturi, jandarmi, pompieri, firme private de pază, precum şi alte instituţii abilitate şi-au unit forţele pentru a asigura liniştea pe parcursul desfăşurării meciului dintre reprezentativele României şi Serbiei, care va avea loc sîmbătă seară, la Constanţa. În total, peste o mie de persoane vor veghea la liniştea şi siguranţa publică. Şi pentru că în tribunele stadionului Farul se vor afla şi preşedinţii României, Traian Băsescu, şi cel al Serbiei, Boris Tadici, poliţiştii vor fi extrem de vigilenţi pentru combaterea posibilelor acte de violenţă. “Este un meci cu grad de risc zero, mai ales că ştim că suporterii sîrbi nu sînt întocmai cei mai cuminţi la meciurile internaţionale. Din acest motiv am mobilizat toate efectivele, pentru a nu avea parte de surprize neplăcute”, a declarat cms. şef Adrian Rapotan, prim adjunct al IPJ Constanţa. (Grad de risc zero reprezintă cel mai ridicat grad de risc). Nici cu “ai noştri” nu ne este ruşine, suporterii români demonstrînd, în nenumărate rînduri, că pot muta spectacolul de pe gazon, în tribune sau pe străzile oraşului. Pe stadion, suporterii vor fi în vizorul Grupării Mobile de Jandarmi şi al cîtorva societăţi private de pază. Poliţiştii constănţeni vor asigura liniştea pe raza municipiului, vizînd în mod special barurile şi terasele, precum şi rutele de deplasare ale suporterilor. Oamenii legii din localităţile Cernavodă, Hîrşova, Medgidia, Basarabi, Ovidiu, Valu lui Traian, Poarta Albă, Castelu, Mircea Vodă, Crucea, Nicolae Bălcescu şi Mihail Kogălniceanu vor asigura măsurile de ordine şi supravegherea traficului rutier în zona de competenţă. De asemenea, echipaje ale Poliţiei Rutiere vor asigura fluidizarea şi dirijarea circulaţiei rutiere pe itinerariul de deplasare al coloanelor oficiale precum şi însoţirea autovehiculelor oficialităţilor şi echipelor de fotbal, atît la venire, cît şi la plecare. Pentru situaţii de forţă majoră, au fost incluşi în acest plan de securitate şi luptătorii Detaşamentului de Intervenţie şi Acţiuni Speciale (DIAS), care vor interveni cu întreg efectivul dacă situaţia va degenera în violenţe extreme. Nici medicii Serviciului de ambulanţă nu vor sta liniştiţi pe perioada spectacolului fotbalistic. Atît la stadionul Farul, cît şi în alte puncte “fierbinţi” ale oraşului se vor afla echipaje gata să intervină în orice moment dacă va fi cazul. Şi conducerea Regiei Autonome de Transport în Comun ia măsuri speciale de siguranţă. Astfel, pentru a evita distrugerile pe care nu de puţine ori le-au provocat suporterii în autobuze, ultimele curse vor pleca de la capăt de linie la ora 22.30, înainte de finalul meciului.



12