Meleşcanu, candidat de sacrificiu?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un nou scenariu politic

Meleşcanu, candidat de sacrificiu?

Eveniment 25 Septembrie 2014 / 00:00 754 accesări

PROMISIUNI ȘI POLITICĂ DE PR Depunerea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din noiembrie s-a încheiat. Avem 14 candidați, pregătiți, sau nu, pentru campania electorală ce va începe pe 3 octombrie și se va încheia pe 1 noiembrie. Nu e zi în care să nu se facă socoteli, să nu se emită scenarii sau să nu se mute piesele pe aceeași tablă politică de șah, roasă de prea multă folosință. Până la urmă, consoanele politicii pot fi și dulci, și amărui, un zaiafet de promisiuni și planuri de viitor. Să ne imaginăm că un cetățean cu adevărat turmentat, simbol al personajului caragialesc amețit de tot și toate, ar vrea să își facă o idee cu cine, dacă și de ce să voteze. Pe cine să aleagă el? Un candidat ne îndeamnă să mâncăm salam cu ardei, că face bine stomacului nostru mult prea încercat, alții vorbesc de un ofițer acoperit (care nu e același lucru cu butonul 3, care ar face legătura direct cu Dumnezeu sau Satana și care va rămâne în antologia campaniilor electorale), unii - de necesitatea de a avea un ținut autonom în România, un altul face gafe de câte ori deschide gura, alții au uitat exact câte case au și câte sute de mii de euro țin prin conturi, deși au fost bugetari. Mai există și politicieni meganecunoscuți care consideră că intrarea în cursa prezidențială este o bună politică de marketing pentru partidul supra-mega-necunoscut, așa că s-au avântat în cursă.

SCENARII… Avem până acum tolba plină de scenarii cu ce se va întâmpla în zilele, lunile și anii următori. O ipoteză nouă a fost lansată în privinţa candidatului-ofiţer acoperit la care făcea referire preşedintele. Un jurnalist crede că acest scandal îl viza, de fapt, pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, având în vedere că Băsescu are interesul să o bage pe Elena Udrea în turul II al prezidenţialelor. Băsescu nu a luat, însă, în calcul intrarea lui Teodor Meleşcanu în cursă ca posibil înlocuitor al lui Iohannis, ceea ce îi dă planul iniţial peste cap. Iohannis ar putea ieși din cărți. Astăzi, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție dezbat incompatibilitatea lui, la cererea expresă a Agenției Naționale pentru Integritate. Surse din ACL spun că se va amâna cu siguranță încă două termene, așa că nu sunt motive de îngrijorare. Cu un Iohannis care ar putea ieși din luptă, un Tăriceanu care va fi șifonat în așa hal încât ar putea să scadă sub Udrea în sondaje, a apărut în cărți Meleșcanu, care se pare că a făcut deja o înțelegere cu liberalii, după ce Partidul Dreptății Sociale (PDR) l-a anunțat că nu-l mai susține. Deci nu numai Iohannis are probleme.

…ȘI RĂZBUNĂRI Traian Rece, președintele interimar al PDS, s-a supărat pentru că Meleșcanu ar fi spus că partidul său ar fi ”extremist de stânga”, în condițiile în care el a cheltuit 200.000 de euro să strângă semnături pentru el. E drept că există zvonuri potrivit cărora au existat filiale PNL care s-au implicat și ele în strângerea de semnături pentru fostul șef al SIE. Rece a depus o contestație la BEC și îi cere acum lui Meleșcanu și returnarea banilor cheltuiți cu semnăturile. În schimb, fostul șef al SIE plănuiește să demisioneze după doi ani petrecuți la Cotroceni "dacă, într-adevăr, se va ajunge la o modificare a Constituției care să aducă alegerile prezidențiale împreună cu alegerile parlamentare”. În timpul ăsta, magistrații de la Curtea Constituțională primesc contestații pe bandă rulantă în ce privește candidaturile prezidențiabililor și la fel le și resping. În cazul a două dintre ele, Curtea a decis amânarea soluționării, deoarece au fost depuse înainte ca Biroul Electoral Central să emită decizia cu privire la rămânerea definitivă a candidaturii. Aseară, BEC a anunțat că au fost validate toate dosarele celor 14 candidați la alegerile prezidențiale.



12