Migranții nu vor în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Migranții nu vor în România

Eveniment 31 Iulie 2017 / 14:13 539 accesări

O tabără ilegală de migranţi a fost desfiinţată luni dimineaţă la Timişoara. Zeci de persoane din Siria, Iran și Irak, printre care şi foarte mulţi copii, stăteau în această tabără încropită în spatele unei secții de poliție, la doar câțiva pași de Centrul pentru refugiați.

În tabăra ilegală stăteau 15 bărbați, 10 femei și 17 copii.Toţi au cereri de azil, dar au fugit din căminele specializate. Cel mai mic dintre copii are doar un an.

Refugiaţii îşi puseseră corturi pe un teren de la marginea Timişoarei, printre copaci şi buruieni, şi aşteptau de aproximativ 10 zile o călăuză. Ar fi vrut să iasă ilegal din ţară şi să ajungă în vestul Europei.Nu vorbesc nicio limbă de circulație internațională, astfel că autoritățile au comunicat foarte greu cu ei.

Luni dimineaţă, zeci de jandarmi și polițiști au descins în tabăra improvizată și i-au dus pe toți la poliție pentru audieri și identificare. De acolo, cel mai probabil vor ajunge înapoi în centrele de unde au fugit.



12