Ministerul Mediului suspendă procedurile de emitere a Ordinului privind derogările la vânătoarea de urs, lup și pisică sălbatică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministerul Mediului suspendă procedurile de emitere a Ordinului privind derogările la vânătoarea de urs, lup și pisică sălbatică

04 Octombrie 2016 / 22:28 694 accesări

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) suspendă procedura de emitere a Ordinului privind derogările acordate la vânătoarea de urs, lup și pisică sălbatică în condițiile în care Academia Română a avizat negativ documentul, iar, pe termen scurt, urmează să fie înființat un Serviciu de Urgență pentru Animale Sălbatice (SUAS), a anunțat, marți, într-o conferință de presă, ministrul de resort Cristiana Pașca Palmer

"Ordinul de ministru, ca să poată să fie aprobat, trebuia în final să aibă avizul Academiei Române. Am trimis la Academia Română atât proiectul de Ordin de ministru, cât și studiul și rezoluția grupului de lucru încă din 21 septembrie, în aceeași zi în care l-am pus în consultare publică, și am așteptat răspunsul, care a venit astăzi (marți, n.r). Pot să vă spun că este pentru prima dată când Academia Română a decis să dea un aviz negativ pe acest studiu și pe acest Ordin de ministru. Acest lucru nu s-a întâmplat deloc în ultimii 9 ani. (...) Am decis, în primul rând, că voi suspenda procedura pentru declararea acestui Ordin de ministru. Academia s-a pronunțat astăzi negativ, dar deja luasem această decizie. În al doilea rând, pentru că avem obligativitatea de a ne asigura că siguranța populației este în bune condiții, am gândit o intervenție în câțiva pași. Pe termen foarte scurt vreau să creăm un Serviciu de Urgență pentru Animale Sălbatice (SUAS), pe care îl gândim în colaborare cu Ministerul de Interne ", a precizat ministrul.

Cristiana Pașca Palmer a precizat că procesul de consultare pe proiectul de Ordin s-a încheiat vineri, 30 septembrie și că, în urma consultărilor, a descoperit că elaborarea acestuia era un proces care se făcea într-un fel mecanic, automat și tacit de la an la an.



12