Ministerul Sănătăţii, acuzat că nu poate soluţiona criza medicamentelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministerul Sănătăţii, acuzat că nu poate soluţiona criza medicamentelor

Politică 26 August 2008 / 00:00 485 accesări

Reprezentanţii Federaţiei Române a Medicamentului (FRAM) - recent înfiinţată de specialiştii Asociaţiei Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR) şi Colegiului Farmaciştilor din România (CFR) - nu au încredere în „puterile” celor de la Ministerului Sănătăţii Publice (MSP), afirmînd că instituţia statului nu are capacitatea să soluţioneze criza permanentă a medicamentelor. Astfel, federaţia îşi propune să determine autorităţile să acţioneze mai eficient în ceea ce priveşte asigurarea accesului bolnavilor la medicamente. La rîndul său, preşedintele ADMR, dr. Viorel Vasile, a declarat că partenerii sociali şi economici implicaţi în circuitul medicamentelor au decis să înfiinţeze o organizaţie pentru a-i reprezenta în relaţia cu instituţiile statului. El a menţionat că se are în vedere înfiinţarea unei agenţii naţionale după modelul englez sau belgian, care să fie subordonată Parlamentului şi care să fie transparentă în ceea ce priveşte bugetul sănătăţii. Oficialul a precizat, totodată, că se are în plan şi negocierea listelor de medicamente şi preţurile acestora, astfel încît să nu mai existe blocaje în aprovizionarea cu medicamente şi pacientul să nu mai fie plimbat pe drumuri aiurea. Menţionăm că prima întîlnire a FRAM a avut loc la începutul acestei săptămîni, participanţii parcurgînd problemele sistemului sanitar din România şi stabilindu-şi o agendă de lucru. La constituire, membrii organizaţiei au semnat un acord de principiu, documentul semnalînd existenţa unor probleme majore în achiziţionarea şi distribuirea medicamentelor în România.



12