Ministrul iranian de Interne a recunoscut că diploma sa de la Oxford este falsă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul iranian de Interne a recunoscut că diploma sa de la Oxford este falsă

Monden 01 Octombrie 2008 / 00:00 532 accesări

Devenit, în ultimele două luni, subiect al unui tir încrucişat de critici, deţinătorul portofoliului Internelor în Guvernul de la Teheran, Ali Kordan, a recunoscut că diploma de doctor onorific al universităţii britanice Oxford este un fals de care vinovat se face un intermediar. Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, oficialul explică faptul că nu a avut niciun dubiu în legătură cu veridicitatea documentului. În luna august, cînd a fost numit în funcţie, deputaţii iranieni s-au arătat neîncrezători în legătură că titlul de doctor onorific în drept oferit de prestigioasa universitate, care fusese inclus în CV-ul lui Ali Kordan. Cea mai veche universitate din Marea Britanie a indicat într-un comunicat că nu deţine niciun dosar conform căruia Ali Kordan ar fi primit o diploma onorifică emisă de Oxford pe numele său.

Ali Akbar Javanfekr, consilier de presă al preşedintelui Ahmadinejad, l-a criticat în termeni duri pe ministrul de Interne, cerîndu-i să ia “o decizie curajoasă şi corectă, înaintea altora”. Deputaţii iranieni au cerut, la rîndul lor, demisia ministrului. În mesajul adresat şefului statului, Ali Kordan afirmă că a primit titlul onorific în urmă cu opt ani, printr-un intermediar, care s-a prezentat drept reprezentant al universităţii britanice la Teheran. “Doctoratul mi-a fost acordat pe baza experienţei mele şi a unei teze pe care am trimis-o universităţii Oxford, prin respectivul intermediar”, afirmă oficialul iranian, adăugînd că nici nu i-a trecut prin minte să pună la îndoială autenticitatea diplomei obţinute. Ali Kordan nu l-a identificat pe intermediar şi nu a precizat dacă a oferit sau nu bani în schimbul diplomei, respingînd implicit ideea demisiei sale. “Am fost surprins că Univeristatea Oxford nu a confirmat acest doctorat. Am încercat să-l contactez pe intermediar, însă nu l-am găsit şi am ajuns la concluzia că el este cel care a comis falsul”, a insistat Ali Kordan, adăugînd că va depune plîngere împotriva acestuia.

Taguri articol


12