Mircea Băsescu este audiat la DNA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mircea Băsescu este audiat la DNA

Eveniment 30 Iulie 2014 / 11:03 197 accesări

Mircea Băsescu este audiat, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), după ce avocatul său a depus în numele lui la DNA o scrisoare primită de la Nati Meir în care acesta reclamă posibile fapte de corupţie săvârşite de Pavel Abraham. Fratele preşedintelui a fost adus în această dimineaţă la DNA, din arestul Poliţiei Capitalei, pentru a răspunde întrebărilor procurorilor în legătură cu situaţia sesizată. Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a depus luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie, o scrisoare primită în arest de clientul său de la Nati Meir în care acesta reclamă faptul că avocatul Pavel Avraham ar fi încercat să îl convingă să dea declaraţii împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Avocatul lui Mircea Băsescu a spus că este vorba despre "un fel de denunţ", precizând că în această scrisoare Nati Meir reclamă faptul că i s-a promis că dacă va da declaraţii împotriva preşedintelui Traian Băsescu, va primi anumite avantaje. Nelu Taşcă a precizat că Pavel Avraham, actualul apărător al familiei lui Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, a avut încheiat un contract de asistenţă juridică cu Nati Meir, în anul 2012.



12