Miting electoral PSD la Kogălniceanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miting electoral PSD la Kogălniceanu

Politică 23 Noiembrie 2007 / 00:00 651 accesări

Peste 500 de persoane au fost prezente ieri la mitingul electoral organizat de PSD pentru prezentarea candidatului social-democrat constănţean la alegerile europarlamentare, Cristina Dumitrache. Alături de candidatul PSD Constanţa la europarlamentare, Cristina Dumitrache, s-au aflat deputaţii PSD de Constanţa Alexandru Mazăre şi Eduard Martin, prim vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, mai mulţi primari din judeţ. Alexandru Mazăre a făcut apel la localnici să se prezinte duminică, 25 noiembrie, la vot, pentru a desemna persoanele care îi vor reprezenta pe români în Parlamentul European. El a făcut referire şi la succesul deputaţilor constănţeni ai PSD, de a trece o parte din acţiunile Aeroportului Mihail Kogălniceanu la Consiliul Judeţean Constanţa. “L-am auzit cu toţii pe Traian Băsescu vorbind despre descentralizare şi de cîtă nevoie are România de această descentralizare. Însă, atunci cînd am făcut un proiect de lege în spiritul acestei descentralizări şi am cerut ca o parte din acţiunile de la Aeroportul internaţional Mihail Kogălniceanu să treacă la Consiliul Judeţean, Traian Băsescu a fost cel care s-a opus. A fost nevoie ca noi, deputaţii PSD, să mai trecem o dată legea prin Parlament, ca să trecem peste refuzul lui şi să adoptăm această lege”, a spus Alexandru Mazăre. La rîndul său, cel mai tînăr candidat la alegerile europarlamentare, Cristina Dumitrache, a enumerat cîteva dintre obiectivele pe care social-democraţii doresc să le promoveze în următoarea perioadă în Parlamentul României, cum ar fi dublarea pensiilor agricultorilor, scăderea TVA la alimentele de bază prin creşterea TVA la alimentele de lux, compensarea cu 100% a medicamentelor pentru pensionari. “Un motiv pentru care sînt importante alegerile europarlamentare şi prezenţa cetăţenilor la vot îl reprezintă sancţionarea guvernării de dreapta, care s-a dovedit a fi dezastruoasă. Cred că este momentul să schimbăm ceva, iar decizia de a trimite în Parlamentul European cît mai mulţi parlamentari social-democraţi aparţine populaţiei. Alături de social-democraţii europeni, noi ne vom lupta penru o Românie socială, pentru un trai mai bun“, a mai spus Cristina Dumitrache. Şi Nicuşor Constantinescu a subliniat importanţa prezenţei PSD în Parlamentul European. “În PE este nevoie ca România să aibă reprezentanţi inteligenţi, loiali şi pregătiţi. Candidatul nostru se va lupta pentru ca noi să beneficiem de banii europeni de care nu am avut parte din cauza corupţiei, scandalurilor, incompetenţei şi indolenţei actualilor guvernanţi“, a spus Constantinescu.



12