Monica Macovei, atac la Traian Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Monica Macovei, atac la Traian Băsescu

Eveniment 17 Martie 2014 / 00:00 849 accesări

Europarlamentarul Monica Macovei a dorit să facă lumină în ceea ce priveşte numirea lui Danier Morar în funcţia de procuror-şef al DNA, în 2005. Astfel, europarlamentarul a dezminţit spusele lui Traian Băsescu. În urmă cu ceva vreme, şeful statului a sugerat că Daniel Morar a fost propunerea sa către Ministrul Justiţiei, pentru funcţia de procuror-şef al DNA. „Cum am mai spus de multe ori şi cum a povestit şi Daniel Morar în mai multe interviuri, în care a fost întrebat cum a ajuns procuror-şef la DNA: pe Daniel Morar nu mi l-a recomandat preşedintele. A fost o procedură de selecţie şi a fost o procedură corectă. Ca atare, a intrat în această procedură, repet, nerecomandat de preşedinte", a declarat Monica Macovei. Europarlamentarul a precizat că istoria nu trebuie rescrisă în funcţie de interese electorale de moment sau de nervii dintr-un anumit moment. “Dacă preşedintele vrea să inducă în opinia publică ideea că au fost proceduri fantomatice sau că l-a scos din joben pe Morar şi că n-a crezut în acele proceduri, este treaba lui. Eu spun că au fost proceduri corecte şi reale şi care s-au respectat”, a explicat Macovei. Aceasta s-a arătat deranjată de afirmaţiile preşedintelui, amintind că de 2-3 ani există cărţi de interviuri în care Morar explică singur cum a fost numit, cum s-a întâlnit prima oară cu preşedintele înainte de a fi numit de preşedinte prin decret.



12