Muzica şi poezia, în dialog

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Teatrul „Oleg Danovski“

Muzica şi poezia, în dialog

Cultură 21 Iunie 2013 / 00:00 836 accesări

În aşteptarea vacanţei, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” le-a pregătit melomanilor constănţeni, miercuri seară, o întâlnire memorabilă cu muza Eutherpe, dar şi cu invitata ei, Thalia. Ultimul recital liric al stagiunii, susţinut de soprana Ionela Duma, acompaniată cu măiestrie la pian de Silvia Ţigmeanu, s-a completat armonios cu recitalul actoricesc prezentat de elevele de la clasa de actorie a profesorului Radu Popescu, de la Centrul Cultural Judeţean „Teodor T. Burada”.

PARTITURI CELEBRE Melomanii s-au delectat cu lucrări din creaţia compozitorilor Johannes Brahms - Standchen, Giacomo Puccini - operele „Turandot” şi „Gianni Schicchi”, Johann Strauss-fiul - opereta „Sânge vienez”, Antonin Dvorak - lied, Emmerich Kalman - opereta „Silvia”, Edvard Grieg - lied, Tiberiu Brediceanu - „Cântă puiul cucului”. Momentele lirice au alternat cu evocările profesorului Radu Popescu şi cu intervenţiile poetice ale elevelor sale: Mădălina Stoica, Mădălina Dragomirescu, Paula Rusu, Mihaela Morogan, Simona Pascal, Elena Şeulean şi Alina Tocilă.

„Eu am peste 30 de ani de carieră pe scena Teatrului „Oleg Danovski”, iar de vreo zece ani sunt profesor de actorie la Centrul Cultural Judeţean „Teodor T. Burada”. Pentru elevii mei, este o ocazie unică să se exprime în faţa publicului, să-şi prezinte poeziile care îi pun în valoare cel mai bine”, a spus profesorul Radu Popescu.

UN ARC PESTE TIMP Ionela Duma şi-a încheiat recitalul cu „Muzica”, din opereta „Valurile Dunării”, de George Grigoriu, arie pe care faimoasa soprană Angela Gheorghiu o promovează peste tot în lume, numind-o „imnul vieţii sale”. „A fost un repertoriu greu. Am încercat să acoperim o paletă cât mai largă de stiluri, de la Brahms până la modern, am încercat să creăm un arc peste timp. Aria mea preferată din programul serii este cea a lui Liu din opera „Turandot”, din opera Giacomo Puccini”, a precizat, la finalul spectacolului, soprana Ionela Duma.

„Recitalurile camerale le concepem în funcţie de dorinţele publicului. Ne gândim, în primul rând, la repertoriul teatrului care este foarte cunoscut de publicul fidel şi apoi alegem arii celebre, pe placul publicului, cum a fost aria din opereta „Sânge vienez”, care a stârnit amintiri foarte plăcute”, a precizat, la finalul recitalului, pianista Silvia Ţigmeanu.



12