Negocieri aprinse la Chişinău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Negocieri aprinse la Chişinău

Externe 06 Decembrie 2010 / 00:00 368 accesări

Preşedintele de onoare al Partidului Democrat din R.Moldova, Dumitru Diacov, a negat, ieri, informaţiile potrivit cărora partidul său intenţionează să formeze o coaliţie guvernamentală cu Partidul Comuniştilor (PCRM). „Cred că nu este nicio grabă cu formarea unei coaliţii. Mai avem timp să ne întâlnim şi să discutăm diverse variante. Până acum explorăm diverse opţiuni, uşile noastre sunt deschise pentru cooperare şi discuţii”, a adăugat acesta. Anterior, liderul comuniştilor Vladimir Voronin declarase că PCRM a format o coaliţie de centru-stânga cu Partidul Democrat, în urma consultărilor cu liderul Marian Lupu. Patru partide din R. Moldova, care au acces în Parlament în urma alegerilor de duminica trecută, sunt în căutarea unei coaliţii majoritare. Cea mai probabilă este reeditarea Alianţei pentru Integrare Europeană, de centru-dreapta, dintre democraţi, liberali şi liberali democraţi, care este susţinută de Occident, sau o coaliţie de centru-stânga între democraţi şi comunişti, care ar fi mai favorabilă Rusiei.

Agenţia de presă rusă RIA-Novosti a anunţat că la o înţelegere s-a ajuns după o întrevedere între cele două formaţiuni şi că acestei coaliţii nu i-ar ajunge patru voturi pentru alegerea preşedintelui. Ştirea a fost difuzată în contextul vizitei la Chişinău a şefului administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Narâşkin, despre care analiştii au scris că are drept scop crearea unii coaliţii de centru stânga după alegerile parlamentare din R. Moldova. Ieri după-amiază, oficialul rus a avut o întrevedere cu reprezentanţii comuniştilor şi ai democraţilor. Aceştia însă nu au oferit declaraţii după discuţii. La rândul său, Vadim Mişin, unul dintre participanţii la negocierile de ieri, reprezentând PCRM, a declarat pentru Agerpres că încă nu s-a ajuns la o înţelegere privind crearea alianţei, dar discuţiile sunt constructive.

Şeful administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Narîşkin, a venit la Chişinău pentru a discuta cu partidele parlamentare în vederea unei relaţii mai bune între Rusia şi R. Moldova, a declarat ieri preşedintele interimar moldovean, Mihai Ghimpu. Oficialul rus nu s-a întâlnit cu premierul în exerciţiu Vlad Filat pentru că acesta s-a întâlnit deja cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Sankt Petersburg. La sosirea sa, sâmbătă la Chişinău, împreună cu adjunctul ministrului rus al Afacerilor Externe, Grigori Karasin, şeful administraţiei prezidenţiale de la Moscova a precizat că „este foarte importantă orice discuţie, mai ales după alegerile parlamentare, întrucât configuraţia puterii va determina relaţia dintre R. Moldova şi Rusia pe viitor”.



12